Piaţa rezidenţială a marcat în 2021 un nou record, după ce peste 183.000 de apartamente au fost tranzacţionate, cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani. Din cele 183.032 de apartamente care s-au vândut anul trecut, 52.004, adică circa 30%, au vizat doar Bucureştiul, potrivit datelor colectate de Ziarul Financiar.
La o valoare medie a unui apartament de 85.000 de euro în regiunea Bucureşti-Ilfov şi de 60.000 de euro în restul ţării, rezultă că valoarea totală a tranzacţiilor cu apartamente parafate în 2021 a depăşit 12 miliarde de euro. Reprezentanţii ANCPI precizează că numărul tranzacţiilor cuprinde imobilele tip apartament, boxă, locuri de parcare, însă 99,9% sunt apartamente.
Cele 183.032 de apartamente tranzacţionate în 2021 au marcat o creştere de 50% faţă de anul precedent. Recordul anterior datează din 2017, când numărul tranzacţiilor cu apartamente a fost de peste 151.000.
„În ultimii ani a fost foarte avantajos să cumperi un imobil, în cazul în care erai eligibil pentru un credit ipotecar, pentru că rata bancară echivala sau era chiar mai mică decât chiria lunară. În ultimul an am văzut o creştere accelerată a preţurilor pe achiziţie“, spune Andreea Comşa, managing partner la Premier Estate Management, cita de Ziarul Financiar.
Datele consultanţilor arată că luna decembrie a adus o accelerare a creşterii medii a preţurilor apartamentelor vechi cu trei camere din Capitală, astfel că suma plătită de cumpărători a urcat la 103.900 de euro, maximul ultimului deceniu şi valoare care nu a mai fost atinsă din prima jumătate a anului 2009.