Prin includerea OMV Petrom în indicii FTSE Russell ne aşteptăm la o creştere suplimentară a atractivităţii acţiunilor companiei pentru o bază mai largă şi mai diversificată de investitori, a declarat Alina Popa, director financiar, membru al Directoratului OMV Petrom.

„Apreciem includerea acţiunilor OMV Petrom in indicii FTSE Russell, care demonstrează atractivitatea acţiunilor companiei noastre ca opţiune de investiţie. Aceasta este rezultatul efortului nostru continuu de a îmbunătăţi performanţa operaţională şi financiară şi de a creşte transparenţa companiei noastre. Prin includerea în aceşti indici, ne aşteptăm la o creştere suplimentară a atractivităţii acţiunilor OMV Petrom pentru o bază mai largă şi mai diversificată de investitori”, a subliniat Popa, potrivit unui comunicat al OMV Petrom transmis Bursei de Valori Bucureşti.

OMV Petrom va fi inclusă, începând cu data de 20 septembrie 2021, in indicii furnizorului global FTSE Russell, ca urmare a îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, inclusiv de lichiditate a acţiunilor şi de mărime a capitalizării bursiere. Aceşti indici sunt: FTSE Global All-World, FTSE Global AllCap, FTSE Global Total-Cap si FTSE Global Mid Cap.

Potrivit OMV Petrom, indicii FTSE Russell Emerging Markets fac parte din seriile de indici FTSE Global Equity (GEIS), care includ peste 16.000 de companii cu capitalizare bursieră mare, medie, mică şi micro din 49 de pieţe globale dezvoltate şi emergente, cu o varietate mare de indici, disponibili pentru a acoperi anumite pieţe şi segmente de piaţă.

Pentru includerea in indicii FTSE, companiile trebuie să îndeplinească diverse criterii, unul dintre cele mai importante fiind cel de lichiditate, şi anume ca în 10 din 12 luni din perioada de referinţă (în acest caz 1 iulie 2020 – 30 iunie 2021), raportul între mediana lunară a valorilor zilnice de tranzacţionare şi capitalizarea bursieră (componenta de acţiuni liber tranzacţionabile) să fie mai mare de 0,05%.

România a fost promovată de către FTSE Russell, în septembrie 2020, în rândul Pieţelor Emergente. AGERPRES