Tranziția pentru transport curat este la început de drum, dar noi suntem  foarte ambițioși și ne dorim să dezvoltăm infrastructura de încărcare a mașinilor electrice, a declarat Alina Stoenescu, Department Manager Business Development, Refining & Marketing OMV Petrom, la Forumul Energiei. Potrivit acesteia, OMV Petrom a terminat anul cu un total de peste 300 de puncte de încărcare, în România, Bulgaria și Serbia, iar anul acesta planifică să ajungă la 1000 de puncte de încărcare în rețea.

Noi credem că viitorul va arăta un portofoliu de produse larg, cel puțin în următoarele două decade vom vedea atât carburanți clasici, electro-mobilitate, gaze naturale, CNG, LNG, hidrogen, dar și bio-carburanții, care ar trebui să ne ajute să reducem amprenta de carbon în transport. Electro-mobilitatea este la început de drum, însă este un drum evident pentru toată lumea. De aceea noi credem că este necesară dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor electrice, pentru că vedem clar o dezvoltare în această direcție și desigur vrem să ajutăm această tranziție”.

„Prin urmare,  noi am terminat anul 2023 cu un total de peste 300 de puncte de încărcare în rețeaua noastră, în România, Bulgaria și Serbia, însă anul acesta țintim să ajungem deja la 1000 de puncte de încărcare în rețeaua noastră. Adițional, am reușit să obținem fonduri europene ca să investim în puncte de încărcare a mașinilor ultra-rapidă pe rețelele principale de transport din România. În acest fel, vom ajuta la dezvoltarea infrastructurii, astfel încât oricine să poată să călătorească cu mașina electrică prin România dintr-un capăt într-altul”, a declarat Alina Stoenescu, citată de FinancialIntelligence.ro.