Angajatorii pot beneficia de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, dacă angajează elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor, a anunţat Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Conform sursei citate, valoarea ISR, actualizată în 2022, este de 525,5 lei.
„Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă”, se menţionează în comunicat.
Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de angajator din fonduri proprii.
Astfel, potrivit ANOFM, beneficiază de stimulentul financiar lunar prevăzut mai sus angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial sau a unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.
În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă.
„Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor”, se mai spune în comunicat.
Conform sursei citate, nu beneficiază de stimulentul financiar: angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii, pentru elevii şi studenţii respectivi şi angajatorii care au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic. AGERPRES