Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a retras zece licențe pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale, în acest an, toate la solicitarea operatorilor economici, potrivit datelor instituției. Dintre acestea zece, importante cu adevărat sunt patru cazuri, restul fiind retrase în condițiile în care operatorii nu au prestat serviciul și nu au avut clienți.
Este vorba despre Hargaz Harghita Gaz SRL, Măcin Gaz SRL, Progaz P&D SRL și Vega 93 SRL, care aveau clienți, ba chiar unul dintre ei destul de mulți și care au renunțat de bună voie la activitatea de furnizare a gazelor și, implicit, și la clienți. În total, numărul clienților acestor furnizori se ridică la circa 15.000.
Potrivit legii, ANRE transferă clienții furnizorilor care nu mai pot presa activitatea către furnizorii de ultimă instanță de gaze, cel puțin până la momentul la care clienții își găsesc un alt furnizor.