Numărul de salariați din România ar putea crește cu 100.000 de persoane în următorii cinci ani dacă afacerile din sectorul economiei sociale ar beneficia de instrumente de finanțare potrivite, care să le ajute să se dezvolte, arată estimările Social Finance Association (SFA).
Afacerile din domeniul economiei sociale au împreună circa 100.000 de angajați, mulți dintre ei fiind persoane defavorizate, vulnerabile sau cu dizabilități. ‘Afacerile din domeniul economiei sociale au împreună circa 100.000 de angajați (mulți dintre ei fiind persoane defavorizate, vulnerabile sau cu dizabilități), iar cea mai mare piedică în dezvoltarea acestor companii o reprezintă lipsa accesului la finanțare’, au afirmat specialiștii prezenți la evenimentul ‘Misiune posibilă: Cum eliminăm barierele de finanțare pentru a sprijini incluziunea financiară a antreprenorilor sociali’, organizat de Social Finance Association (SFA), Alternative Financing (AFIN) și Fundația ADV România.
Conform sursei citate, economia socială are un potențial uriaș în România, unde poate răspunde simultan nevoilor de incluziune socială, ocupare și dezvoltare sustenabilă a comunităților. În alte state din Uniunea Europeană, economia socială reprezintă aproape 7% din forța de muncă și contribuie cu aproximativ 8% la formarea PIB.
‘Dacă în fiecare an s-ar înființa câte 5.000 de afaceri sociale – un obiectiv fezabil, ținând cont că în România se înființează anual circa 50.000 de microîntreprinderi – iar fiecare ar angaja 3 – 4 persoane, în cinci ani am putea ajunge la peste 100.000 de noi locuri de muncă. Este o proiecție realistă, dar care cere voință politică, susținere financiară și colaborare între actori publici și privați’, a declarat Bogdan Merfea, președinte, Social Finance Association și fondator al AFIN IFN.
La rândul său, Angela Achiței, președinta grupului ADV România și fondatoare a AFIN IFN, a subliniat că economia socială este veriga lipsă dintre politicile de sărăcie, piața muncii și tranziția verde. ‘O viziune ambițioasă – dar realistă – poate dubla contribuția sectorului la ocupare în următorii ani poate oferi soluții concrete grupurile vulnerabile, tinerii care nici nu muncesc, nici nu învață (NEETs). Cu instrumentele de finanțare potrivite, cu voință politică și cu parteneriat public-privat, până în 2030, economia socială va deveni motorul principal pentru locuri de muncă incluzive, servicii comunitare de calitate și tranziție verde, dublându-și amprenta economică și reducând excluderea socială în comunitățile cele mai vulnerabile’, a spus Angela Achiței.
În România, potențialul acestui sector este încă insuficient valorificat, în ciuda nevoilor sociale tot mai evidente și a interesului tot mai mare pentru modele de afaceri sustenabile, susțin specialiștii din domeniu. AGERPRES