Pe fondul unei producții interne mai ridicate, a importurilor în creștere și al consumului mic, România înmagazinează și azi o cantitate record de gaze naturale, pregătindu-se pentru o iarnă care se anunță complicată.
Producția internă de gaze naturale a României, asigurată preponderent de Romgaz, Petrom, și mai nou, Black Sea Oil and Gas, este a fost săptămâna trecută de peste 23 milioane de metri cubi, zilnic. Importul net de gaze naturale este la un volum foarte mare: 9,6 milioane de metri cubi – în țară intră 14,1 milioane de metri cubi din sud (mai ales prin Negru Vodă și cantități mai mici prin Giurgiu) și ies 4,5 milioane de metri cubi, spre rețeaua ungară, prin punctul Arad-Csanadpalota. Ungaria, care are contract de furnizare de gaze rusești și livrările pare că merg conform planului, folosește România drept țară de tranzit pentru a primi gazul rusesc care intră în Europa prin sud, prin gazoductul Turk Stream
Ca atare, volumul de gaze înmagazinate în România pe 14 iulie a fost de 21 de milioane de metri cubi, adică echivalentul a peste 88% din producția națională, pe fondul consumului mic dar mai ales a importurilor semnificative. Este o valoare record a stocării zilnice consemnată în acest ciclu de înmagazinare, care vine după alte două recorduri stabilite zilele trecute. Importurile sunt și ele la niveluri istorice pentru perioada de vară.