Peste 20.000 de copii se nasc prematur în fiecare an în România, iar Asociația Prematurilor este decisă să depună toate eforturile necesare pentru a-i ajuta pe aceștia să treacă cu bine peste această perioadă dificilă a vieții lor. Un caz urgent a fost identificat recent de Asociație la Ploiești. Astfel, Asociația a lansat în regim de urgentă o campanie de strângere de fonduri pentru Maternitatea din Ploiești, care avea nevoie urgentă de cel puțin un ventilator pentru prematurii săi.
“Campania a fost vizibilă în toate mediile digitale sub numele de „Pune inimă pentru eroii în scutece de la Maternitatea din Ploiești” și s-a bucurat de o audiență incredibilă, de la bloggeri cunoscuți în social media, artiști, părinți cu prematuri și până la canale tv” spune Diana Gămulescu, fondator al Asociației.
Maternitatea din Ploiești este una dintre cel mai mari din țară, cu nașteri chiar și de 80- 100 pe lună și ideal ar fi ca 2 astfel de aparate care să existe în secția de prematuri. Capacitatea secției este de 15 locuri la prematuri la terapie intensivă și, corelat cu numărul mare de nașteri și cu incidența crescută de naștere prematură în această maternitate, riscul să apară încă un prematur care să necesite ventilație era extrem de ridicat. De aici și urgența achiziționării celui de-al doilea ventilator.
“Aproximativ 10% dintre ei au nevoie de ventilație încă din sala de nașteri, alteori la câteva ore de la naștere, pentru că starea lor se degradează și până vine salvarea pentru transfer au nevoie să fie ventilați. Orice zi pierdută, este o viață pierdută”, spunea cu îngrijorare Dr. Neonatolog Alexiu- Șef Secție Prematuri Maternitatea din Ploiești
În 2023, cu sprijinul acordat în regim de urgență de către OMV Petrom, Asociația Prematurilor a donat aparatură de ultimă generație pentru nou născuții aflați în situații de risc de la Maternitatea din Ploiești. Au fost achiziționate un ventilator și un umidificator, care sunt deja funcționale în secția de terapie intensivă neonatală. Aparatele moderne, de ultimă generație, au o interfață extrem de intuitivă și au putut fi utilizate după o scurtă sesiune de formare a cadrelor medicale.
“Aceste echipamente sunt vitale pentru acordarea primului ajutor privind respirația și supraviețuirea prematurilor și previne mortalitatea infantilă. Valoarea sponsorizării este de 34.400 Euro, însă dincolo de valoarea sponsorizării, apreciez generozitatea și empatia echipei OMV Petrom care a răspuns cu promptitudine apelului nostru umanitar. Sunt un exemplu de umanitate și profesionalism care prețuiesc viața și o susțin”, a mai declarat Diana Gămulescu.
Noua aparatură medicală stabilizează funcțiile vitale ale prematurilor și contribuie la evitarea riscurilor suplimentare, legate de transferul la alte unități medicale crescând astfel șansele de supraviețuire ale nou născuților prematuri din Ploiești și localitățile învecinate.