Bursa de Valori București (BVB) a acordat, în cadrul celei de-a 12-a ediții BVB Awards, 20 de premii pentru rezultatele obținute în 2024 de către companiile listate, companiile de brokeraj, fondurile de pensii private și de investiții și jurnaliști.
Evenimentul care a adus în prim-plan performerii pieței de capital locale din anul 2024 este organizat în urma rezultatelor înregistrate în anul precedent.
Conform sursei citate, una dintre cele mai remarcabile cifre ale anului trecut este maximumul istoric al numărului de tranzacții: 2,6 milioane de tranzacții, cu 32% mai mult față de 2023, fapt care demonstrează interesul tot mai crescut al românilor pentru piața de capital românească.
În comunicat se menționează cum a arătat pe scurt anul 2024 pentru Bursa de Valori București: 363 miliarde de lei capitalizare totală a companiilor listate, în creștere cu 17,6% față de 2023; 242 miliarde de lei capitalizarea companiilor românești listate, în urcare cu 5% față de 2023; 226.057 investitori la bursă, la finalul lunii decembrie; rundele de finanțare FIDELIS au atras o sumă record de 16,4 miliarde de lei.
‘Când privim în urmă spre anul 2024, constatăm că, printre motivele de satisfacție pentru reușitele înregistrate pe piața de capital românească, se numără creșterea numărului de investitori și a numărului de tranzacții, evoluția capitalizării companiilor listate la bursă și a numărului rundelor de finanțare. Fără implicarea tuturor stakeholderilor pieței de capital, aceste reușite nu ar fi fost posibile. Astăzi, am adus pe scena BVB Awards companiile care s-au remarcat prin performanțe deosebite în dezvoltarea pieței locale pe parcursul anului trecut. Unele dintre acestea sunt câștigători cu tradiție în domeniile lor, altele sunt nume noi care au excelat într-un an 2024 în care premisele au fost mai puțin optimiste. Felicitări tuturor performerilor anului 2024 pe piața de capital!’, a declarat Radu Hanga, președinte Bursa de Valori București.

Dintre cele 20 de premii, trei au fost stabilite prin votul publicului în perioada 10-19 februarie 2025, pe site-ul dedicat bvbawards.ro, pentru ‘Excelență în jurnalism pe piața de capital în anul 2024’. Astfel, trei jurnaliști au fost desemnați de către public câștigători la această categorie. În cadrul acestei ediții a fost acordat, pentru a cincea oară, premiul pentru ‘Cea mai bună comunicare cu jurnaliștii a unui emitent în 2024’, stabilit de un juriu format din jurnaliștii care acoperă domeniul pieței de capital, pe baza experienței și interacțiunii lor cu companiile listate.
‘De 12 ani, BVB Awards este nu doar evenimentul care recunoaște reușitele stakeholderilor pieței de capital, ci și un bun prilej de a ne întâlni și de a ne reconfirma faptul că, doar împreună, putem dezvolta cu adevărat piața locală de capital. De la an la an, ne-am demonstrat nouă înșine în primul rând și întregii piețe că, doar printr-o colaborare strânsă, putem continua proiectele începute sau iniția unele noi. 2024 a fost, poate la fel ca și anul anterior, marcat de incertitudini, mai ales pe final de an, însă chiar și în tot acest context, consider că putem spune că stadiul actual de dezvoltare al pieței este unul avansat, și asta datorită efortului comun realizat de noi toți. Felicitări tuturor companiilor premiate astăzi!’, a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.

Astfel, au fost acordate următoarele premii:

  • listarea anului 2024 – Premier Energy;
  • cea mai tranzacționată acțiune pe piața reglementată a BVB în 2024 – Banca Transilvania;
  • cea mai tranzacționată acțiune pe piața AeRO în 2024 – Simtel Team;
  • cel mai mare randament pentru investitori al unei companii din BET-XT în 2024 – Antibiotice;
  • cel mai mare randament pentru investitori al unei companii din BET AeRO în 2024 – IPROEB;
  • emitentul cu cea mai mare creștere a lichidității în 2024 – Banca Transilvania;
  • premiul pentru consecvență în derularea ofertelor de vânzare de titluri de stat FIDELIS – Ministerul Finanțelor;
  • brokerul anului 2024 – Swiss Capital;
  • brokerul anului pe piața AeRO, pe segmentul acțiuni în 2024 – TradeVille;
  • cel mai activ intermediar pentru creșterea lichidității în 2024- BRK Financial Group;
  • cel mai activ intermediar pe segmentul de obligațiuni în 2024 – BT Capital Partners;
  • cel mai activ emitent pe segmentul de obligațiuni corporate în 2024 – Romgaz;
  • premiul pentru cea mai bună evaluare ESG (Management score) în 2024 – BRD;
  • cel mai performant fond de pensii private Pilon II, performanță 2014- 2024 – Fondul Aripi, Administrator Generali Pensii;
  • cel mai performant fond de pensii private Pilon III, performanță 2014 – 2024 – Fondul AZT Vivace, Administrator Allianz-Tiriac Pensii Private;
  • cel mai performant fond de investiții local în 2024 – BT Technology, administrat de BT Asset Management S.A.I;
  • cea mai bună comunicare cu jurnaliștii a unui emitent în 2024 – premiul presei financiare – Banca Transilvania.