Indicatorul de Încredere Macroeconomică, realizat de Asociaţia CFA România, a scăzut cu 4,8 puncte, în luna iunie a acestui an, până la valoarea de 54,2 puncte, iar anticipaţiile pentru cursul de schimb relevă o depreciere a leului faţă de euro, cu o valoare de 5,0438 lei pentru un euro, respectiv o rată a inflaţiei de 8,21%, în următoarele 12 luni.
„În contextul deficitului bugetar ridicat şi anticipaţiilor de majorare de taxe indirecte, încrederea în economie s-a redus. Consistentă cu această evoluţie, este observată o anumită revenire a anticipaţiilor inflaţioniste. Astfel, s-au majorat atât inflaţia anticipată pentru următoarele 12 luni, cât şi rata de dobândă ROBOR 3M comparativ cu valorile înregistrate în exerciţiul anterior. De asemenea, cum o taxare suplimentară conduce la o scădere a cererii, şi anticipaţiile de creştere economică s-au redus faţă de exerciţiul anterior”, a declarat Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte al CFA România.
Potrivit unui comunicat de presă al asociaţiei, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut, în luna iunie, cu 4,8 puncte, la valoarea de 54,2 puncte. Această situaţie s-a datorat componentei de anticipaţii, care a înregistrat o reducere puternică, de 9,1 puncte, până la valoarea de 47,7 puncte.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a crescut faţă de exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 8,21%.
În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, 94% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală).
Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9894 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0438 lei pentru un euro, valori în scădere faţă de cele înregistrate în exerciţiul anterior.
În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 50% dintre participanţi anticipează o scădere a acestora în timp ce 31,3% dintre participanţi anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni. De asemenea, 68% consideră că preţurile actuale sunt supraevaluate, iar 25% că sunt corect evaluate.
Deficitul bugetului de stat anticipat pentru acest an este de 5,5% iar valoarea anticipată de creştere a PIB real a scăzut faţă de exerciţiul anterior la valoarea de 2,5%. Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 55% în următoarele 12 luni. AGERPRES