OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Sud-Estul Europei, anunță continuarea proiectului Caravana de servicii medicale. Caravana de servicii medicale este un proiect al Asociației Medcorp, finanțat de OMV Petrom.

Proiectul, în valoare de 200 mii euro, s-a derulat anul acesta în 5 comunități vulnerabile din Prahova și a inclus peste 1.000 de consultații medicale de specialitate. Personalul medical a prelevat analize de laborator, a oferit investigații și consultații gratuite și a facilitat accesul la tratament spitalicesc pentru cazurile mai complicate. După succesul înregistrat în primul an, programul va fi extins în 2023 și în alte județe.

„Sănătatea este unul din domeniile în care am ales să ne implicăm activ, prin susținerea de proiecte care pot face diferența pentru o viață mai bună. Statisticile arată că un medic din mediul rural are de 9 ori mai mulți pacienți decât unul mediul urban, fapt care îngreunează accesul la serviciile de sănătate. Ne bucurăm că am putut ajuta comunități vulnerabile din Prahova să beneficieze de servicii medicale de calitate. Mulțumesc partenerilor noștri, în special cadrelor medicale din Asociația Medcorp, fără de care acest proiect nu ar fi fost posibil. Succesul acestui demers ne-a încurajat ca, de anul viitor, să extindem aria de acoperire dincolo de județul Prahova și să ajungem la 12 noi comunități vulnerabile”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Comunele care au beneficiat de serviciile caravanei medicilor sunt Cărbunești, Predeal Sărari, Salcia,  Gura Vadului și Șirna. Membrii comunităților vor fi monitorizați pe termen lung prin intermediul serviciului de Call Center Medcorp unde pot pune întrebări și primi sfaturi medicale și unde, daca e nevoie, vor fi îndrumați către specialiștii din centrele medicale potrivite.

„Acolo unde oamenii nu pot să ajungă la spital, am dus noi spitalul la poarta lor. Le mulțumesc partenerilor noștri care au dat dovadă că sunt actori responsabili ai comunității noastre și au făcut posibil accesul la servicii medicale de calitate, gratuite, a locuitorilor din cinci comunități ale județului nostru”, menționează Iulian Dumitrescu, Președintele Consiliului Județean Prahova.

OMV Petrom este un partener cu tradiție al comunității prahovene în domeniul sănătății. Recent, compania a anunțat sponsorizarea cu 3 milioane de euro pentru modernizarea Spitalului Județean de Urgență Ploiești, cea mai mare instituție medicală din județul Prahova. Cumulat, în ultimii 5 ani, OMV Petrom a susținut proiecte în domeniul sănătății în valoare 16 milioane de euro.