În luna august 2025, față de aceeași perioadă a anului trecut, conform Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România – APIA, piața auto din România arăta astfel:
- Înmatriculările de autoturisme noi sunt în creștere cu +52.6%, față de august 2024;
- Autoturismele “electrificate” au o creștere de +4%, realizând o cotă de piață de 59.9%, din care:
- Autoturismele mild-hibrid (MHEV) înregistrează o creștere de +55%, cu o cotă de piață de 24.2%;
- Autoturismele full-hibrid (FHEV) înregistrează o creștere de +98%, cu o cotă de piață de 22.8%;
- Autoturismele plug-in hibrid (PHEV) au o creștere de +6%, cu o cotă de piață de 6.6%;
- Autoturismele pur electrice (BEV) înregistrează o creștere de +99.6%, cu o cotă de piață de 6.3%;
- Vehiculele comerciale ușoare plus minibus sunt în creștere cu +8.9%, iar cele grele plus bus sunt în creșterecu +19.4%, față de luna similară a anului 2024.
Segmentarea pe clase: În luna august 2025, față de aceeași lună a anului trecut, observăm o evoluție mixtă a segmentelor în care sunt încadrate autoturismele, după cum urmează:
În ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 55.1% în creștere cu +60.6%, urmat de Clasa C cu o cotă de 25.3%, în creștere cu +34.6% și Clasa B cu o cotă de 14.2%, în creștere cu +86.6% față de aceeași perioada a anului trecut.

În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna august a acestui an, față de perioada similară din 2024, motorizările pe benzină înregistrează o creștere de +27.8%, ajungând la o pondere de 33.4%, în timp ce motorizările pe motorină înregistrează o creștere de +31%, ajungând la o pondere de 6.7%.
În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare mild-hibrid, acestea înregistrează, în luna august 2025, o creștere de +55%, ajungând la o pondere de 24.2% din totalul pieței de autoturisme. Este de menționat că, din totalul motorizărilor mild-hibrid, 86% sunt motorizări pe benzină, în timp ce doar 14% sunt motorizări pe motorină.
Pe de altă parte, autoturismele “electrificate“, respectiv cele electrice (care pot fi încărcate din sursă externă de electricitate – BEV și PHEV), precum și cele mild-hibrid și full hibrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă de electricitate) dețin, în luna august a anului 2025, o cotă de piață de 59.9%, fiind cel mai important segment de pe piața românească, care depășește cu mult cota deținută împreună de motorizările pe benzină și motorină.
Autoturismele full electrice dețin o cotă de 6.3% din piață, în luna august a anului 2025, față de august 2024, când reprezentau 5%, în timp ce autoturismele plug-in hibrid dețin o cotă de piață de 6.6%, față de august 2024, când reprezentau 5.9%.
