OMV Petrom se bazează pe evoluția cererii autohtone pentru a comercializa surplusul de gaze pe care-l va aduce începând cu 2027 proiectul Neptun Deep, chiar și în cele mai pesimiste scenarii în care piața europeană s-ar confrunta cu o distrugere a cererii și, implicit, cu o scădere a prețurilor, spune, într-un interviu acordat Profit.ro, CEO-ul companiei, Christina Verchere.

„Este adevărat că am asistat la o distrugere a cererii. Și nu este surprinzător, numai dacă ne uităm la ce nivel s-au situat prețurile (în urmă cu un an – n.r.). O parte a cererii își va reveni, iar o parte va dispărea, ca urmare a eficientizării sau a apariției unor produse substituibile (gazelor – n.r.)”, arată CEO-ul OMV Petrom.

În prezent, prețul gazelor pe piețele europene, dar și pe cea autohtonă, a coborât sub 30 de euro/MWh, de peste 10 ori mai redus decât cel record atins în 2022, de 350 de euro/MWh, ceea ce a făcut ca unii analiști să anticipeze o potențială distrugere a cererii de gaze în următorii ani (prin reorientarea consumatorilor industriali către produse substituibile, neafectate de politica ecologică a UE, care tratează gazul drept combustibil de tranziție). Potrivit estimărilor OMV Petrom, cererea de gaze a scăzut în România cu 16% în 2022 și cu 6% în 2023.

„Însă când ne uităm la România, chiar dacă pe termen scurt a avut loc o reducere a cererii, iar în 2024 vom avea probabil o stagnare, anticipăm apariția unei cereri noi, atât din partea consumatorilor casnici, pe baza strategiei guvernamentale de extinde a rețelelor de distribuție, cât și din partea centralelor pe gaze care au fost anunțate. Deci, referitor la România, pe termen mediu, estimăm o creștere a cererii, de-abia în deceniul 2030-2040 urmând a asista la o scădere a acesteia”, a precizat Verchere.

Citiți interviul integral pe platforma Profit.ro