Angajamentele de investiţii ale companiei care deţine jumătate din exploatarea Neptun Deep, au fost expuse de Christina Verchere, CEO OMV Petrom, într-un interviu pentru Antena 3 CNN.

„Am luat decizia finală de investiţie în luna iunie a acestui an, un moment extraordinar, ca să putem duce proiectul mai departe. Din punct de vedere al dimensiunii, este vorba despre 100 de miliarde de metri cubi pe toată durata proiectului, aproximativ 8-10 miliarde de metri cubi de gaze pe an, care vor fi produse din zăcăminte. Aşadar, am luat decizia de investiţie, am obţinut aprobarea pentru planul de dezvoltare a zăcământului de la Autoritatea de reglementare şi am atribuit cel mai mare contract de până acum. Este vorba despre un contract de 1,6 miliarde de euro care a fost atribuit pentru instalaţiile offshore care vor fi dezvoltate”, a declarat Christina Verchere.

Potrivit acesteia, din 2027, când Neptun va începe să producă, România va fi cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, iar acest lucru îi va conferi o prezenţă strategică şi geopolitică foarte importantă în regiune.

„Neptun aduce multe lucruri, de fapt, pentru România. În primul rând, susţine securitatea energetică a ţării. În al doilea rând, impactul economic. Estimăm că va aduce 20 de miliarde de euro la bugetul de stat al României. De asemenea, Neptun are un rol foarte important în tranziţia energetică, pentru că gazul face parte din tranziţia energetică. Deci sunt mai multe avantaje, cred eu, pe care gazele din Neptun Deep le aduc în contribuţia lor generală pentru România”, a explicat CEO-ul OMV Petrom, Christina Verchere.