Recunoaşterea energiei nucleare şi a gazului ca surse sustenabile de producere de energie poate fi un pas major spre deblocarea finanţărilor pentru aceste proiecte. Pentru România, care are planuri de investiţii pe zona nucleară şi un potenţial semnificativ în producerea gazului, vestea este foarte bună pentru începerea unor investiţii concrete.
Prin această decizie, anunţată săptămâna trecută, proiectele majore de investiţii în domeniul nuclear, precum retehnologizarea unităţilor nucleare, construcţia de noi capacităţi şi dezvoltarea de tehnologii inovatoare, sunt considerate sustenabile pentru a contribui la tranziţia energetică a statelor membre. De asemenea, gazul este recunoscut ca şi combustibil agreat în proiecte de producere a energiei pe calea tranziţiei energetice.
„Este o veste foarte bună şi suntem bucuroşi să vedem inclus gazul pe lista proiectelor susţinute de Comisia Europeană. Este concluzia corectă pentru că şi noi credem că gazul este parte a soluţiei privind tranziţia energetică“, a spus Christina Verchere, CEO-ul OMV Petrom, citată de Ziarul Financiar.
Importanţa includerii gazului şi a energiei nucleare pe lista surselor sustenabile de producere a energiei stă în faptul că finanţările pentru realizarea investiţiilor ar putea fi accesate mai uşor.