Comisia Europeană a decis să ia măsuri suplimentare pentru a sprijini dezvoltarea pieței europene a hidrogenului prin lansarea de lucrări privind un mecanism pilot. Noul mecanism a fost creat în cadrul pachetului recent adoptat privind gazele decarbonizate și hidrogenul și urmărește să accelereze investițiile prin oferirea unei imagini mai clare a situației de pe piață atât a achizitorilor, cât și a furnizorilor și prin facilitarea contactelor dintre aceștia.
Acesta va fi în vigoare timp de cinci ani și va face parte din Banca Europeană pentru Hidrogen, potrivit unui comunicat al Comisiei. Mecanismul pilot privind hidrogenul va colecta, va prelucra și va oferi acces la informații privind cererea și oferta de hidrogen din surse regenerabile, cu emisii scăzute de dioxid de carbon și de derivați, permițând achizitorilor europeni să colaboreze atât cu furnizorii europeni, cât și cu furnizorii străini. Aceasta va colecta și va prelucra date de piață privind evoluția fluxurilor și a prețurilor hidrogenului.
Un proces de achiziții publice a început pe 3 iunie, pentru a găsi un furnizor de servicii care să dezvolte o platformă informatică pentru operarea mecanismului pilot. Comisia intenționează să semneze un contract până la sfârșitul acestui an, astfel încât să își poată începe activitatea până la jumătatea anului 2025.
Citiți materialul integral pe InvestEnergy.ro