Cea mai mare clădire de birouri din România, Palas Campus, a fost inaugurată la finalul lunii aprilie, la Iaşi, în prezenţa premierului Nicolae Ciucă şi a ambasadorului SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, acesta fiind cel de-al doilea proiect amplu de regenerare urbană realizat la Iaşi de compania Iulius.


Premierul Ciucă a declarat că o astfel de investiţie este pe termen lung şi polarizează potenţialul din întreaga regiune, fapt care constitue un exemplu ce trebuie să fie aplicat şi în alte regiuni ale ţării.
„Este un proiect care, din punctul meu de vedere, este corelat foarte bine cu tot ceea ce noi am introdus pe lista de priorităţi a programului de guvernare. Faptul că aici s-a vorbit despre istoria Iaşiului, într-adevăr, Iaşiul are o istorie. Iaşiul a făcut istorie pentru România, Iaşiul, iată, are prezent şi ceea ce este cel mai important, Iaşiul are viitor, pentru că o asemenea investiţie trece dincolo de termen scurt. Este o investiţie pe termen lung ce va polariza energiile din Iaşi, dar cu certitudine va polariza voinţa, dorinţa şi potenţialul din întreaga regiune Moldova. (…) Este foarte important ca modelul, exemplul pe care Iaşiul îl dă astăzi, să se multiplice şi să aibă acea contribuţie pe care cetăţenii o aşteaptă, acea evoluţie în care noi, de la nivel central, investim foarte multă încredere şi ne asumăm responsabilitatea să sprijinim astfel de proiecte şi să asigurăm, pentru că vorbim de reducerea disparităţii, şanse egale tuturor cetăţenilor, la ceea ce înseamnă dezvoltare şi prosperitate”, a afirmat în discursul său Nicolae Ciucă.
Preşedintele companiei Iulius, Iulian Dascălu, a arătat că acest proiect a fost demarat la începutul pandemiei. „Am început Palas Campus când ne confruntam deja cu provocările pandemiei, într-o piaţă office în expectativă. Acum, ne primim partenerii în noua clădire, pe cele 13 companii de renume mondial, cu birouri dedicate pentru peste 5.000 de talente locale din industria creativă şi automotive, ce realizează de aici programare cu impact în viitorul business-urilor, siguranţei şi calităţii vieţii în general. Este un proiect atractiv, inedit din mai multe perspective, cu o misiune orientată spre dezvoltarea şi susţinerea oraşului, o atenţie accentuată acordată sustenabilităţii şi cu premiere la nivel naţional atinse pe această direcţie. Un proiect care a adus la Iaşi primele sedii din regiune ale unor companii puternice şi a susţinut dezvoltarea celor care sunt deja prezente în polul regional de business crescut, în ultimul deceniu, la Palas Iaşi”, a afirmat Iulian Dascălu.


Campus Palas este cea mai mare investiţie privată realizată în Iaşi în ultimul deceniu. Acest campus de business are 54.000 metru pătraţi de birouri clasa A, 6.000 metri pătraţi de spaţii dedicate restaurantelor şi serviciilor, care a presupus o infuzie de capital de peste 120 milioane de euro.
În cadrul Palas Campus activează 13 companii multinaţionale, unele cu primul lor birou din regiune, 5.000 de specialişti în IT & automotive.
Acest campus office a fost construit în zona centrală nedezvoltată, pe strada Sf Andrei, care a fost transformată de compania Iulius într-un hub creativ şi de inovaţie. Palas Campus este cea mai mare investiţie din România demarată în pandemie şi cea mai mare de după inaugurarea, din 2012, a primului proiect mixed-use din România – ansamblul Palas – din imediata vecinătate.
De asemenea, este singura clădire office din ţară aflată în dublu proces de certificare green.
Palas Campus este compus din şase corpuri cu înălţimea maximă de şase etaje construite şi dotate la cele mai înalte standarde de calitate şi sustenabilitate, care sunt dispuse astfel încât creează o curte interioară relaxantă, cu spaţii verzi şi de promenadă. Cele şase corpuri de clădire sunt conectate la parter şi la primele trei etaje, cu o suprafaţă închiriabilă de 60.000 metri pătraţi, desfăşurată pe orizontală, dintre care 54.000 metri pătraţi office şi 6.000 metri pătraţi retail.
Campusul include spaţii de tip coworking în aer liber, restaurante, cafenele şi terase, un supermarket şi o sală de fitness, un hub medical şi o zonă de servicii. Proiectul beneficiază de 650 de metri lungime de piste de ciclism, 500 de spaţii securizate pentru biciclete, 16 staţii de încărcare pentru maşini electrice şi o parcare subterană cu o capacitate de aproximativ 625 de locuri.
În acest campus office şi-au stabilit sediul 13 companii, din SUA, Germania, Franţa, Norvegia, Elveţia şi România, unele cu primul lor birou din regiune, fiind atrase de infrastructura office modernă şi de oferta generoasă a centrului universitar în materie de forţă de muncă.
În prezent, polul de business dezvoltat de Iulius în centrul municipiului Iaşului ajunge la 130.000 metri pătraţi de spaţii office premium amplasate în opt clădiri, unde lucrează peste 70 de companii din cele mai dinamice şi creative sectoare şi 14.000 de angajaţi. AGERPRES