O cantitate de peste 10.000 de megawaţi capacitate nouă va fi conectată la reţea până la nivelul anului 2030 – 2031, urmând să acopere tot spectrul de tehnologii, a anunţat Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei.

„Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ne-am asumat aproape 7 gigawaţi până la nivelul anului 2030. Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va începe să lucreze în paralel şi cu contractele pentru diferenţă la elaborarea cărora se lucrează în acest în acest moment – şi anticipăm ca şi capacitate totală până la nivelul anului 2030 – 2031, peste 10.000 de megawaţi capacitate nouă ce va fi conectată la reţea. Toate aceste capacităţi pe care le-am menţionat acoperă tot spectrul de tehnologii, ceea ce este important pentru a putea să avem o energie pe care să ne bazăm în fiecare moment, în fiecare minut, pentru a acoperi cele 8.760 de ore în care trebuie să avem o furnizare continuă, constantă către consumatorul final”, a menţionat Dan Drăgan, la dezbaterea „Cum va fi iarna aceasta pentru consumatorul român de energie şi ce rol ar putea juca România în energia regiunii?”.

El a precizat că banii se află în contul Ministerului Energiei, urmează semnarea contractului şi demararea acestor investiţii.

„Banii sunt la dispoziţie, ei sunt pregătiţi pentru a fi transferaţi către beneficiari, către societăţile care vor construi aceste capacităţi. Deja suntem în faza de semnare pentru capacităţi noi de cogenerare de înaltă eficienţă pentru termie urbană, urmând hidrogenul verde, iar în perioada imediat următoare, semnarea contractelor pentru noi capacităţi de producţie din surse regenerabile. Ceea ce este foarte important de menţionat este faptul că acest Fond pentru Modernizare se desfăşoară până în 2030. Ne dorim ca toate măsurile pe care le desfăşurăm în cadrul Ministerului Energiei – de a anticipa şi a putea transfera aceste sume necesare realizării investiţiilor în prima perioadă, în prima decadă a perioadei de alocare. Totodată, aş menţiona şi scrisorile de intenţie care au fost transmise de către Eximbank pentru finanţarea capacităţilor noi în domeniul nuclear. Un lucru foarte important – sunt peste 3 miliarde de dolari. Consider că este pentru prima dată în ultima perioadă când sume semnificative sunt puse la dispoziţia actorilor din piaţa de de energie electrică„, a mai spus secretarul de stat. AGERPRES