Daniel Apostol a fost numit în funcţia de director general al Federaţiei Patronale de Petrol şi Gaze, informează FPPG.
Acesta a deţinut poziţia de director Relaţii Externe în cadrul FPPG între 2019 şi 2020 şi preia acum acest nou mandat „într-un moment crucial pentru Federaţie”, când aceasta se implică activ în dialogul public-privat privind tehnologiile cu emisii reduse de carbon, având ca scop facilitarea tranziţiei energetice a României şi atingerea obiectivelor de mediu asumate de ţară.
Daniel Apostol este un specialist renumit în domeniul comunicării, expert în Public Affairs, excelent cunoscător al mediului de business, cu precădere al pieţei de energie, precum şi al mediului public decident. El va superviza întreaga activitate a Federaţiei Patronale de Petrol şi Gaze ce îndeplineşte un rol de catalizator al cooperării între partenerii responsabili pentru strategiile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Totodată, FPPG îşi întăreşte poziţia de organizaţie reprezentativă sectorial prin numirea lui Cătălin Niţă în funcţia de secretar general al organizaţiei, misiunea lui fiind aceea de a dezvolta relaţiile cu toţi partenerii sociali din ţară şi străinătate şi de a reprezenta Federaţia în acţiunile sale de dialog social. În acelaşi timp, Cătălin Niţă va coordona şi dezvoltarea proiectelor FPPG finanţate cu fonduri europene.
„În prezent, schimbările climatice afectează mediul şi ameninţă modelele de afaceri şi pe cele de consum. FPPG consideră că tranziţia energetică trebuie să ia în considerare în mod echitabil şi echilibrat toate tehnologiile cu emisii reduse de carbon. Prin aceste noi soluţii, ce nu concurează, ci completează tehnologiile existente, România îşi poate pune în valoare resursele energetice diversificate. Echipa FPPG, acum şi mai întărită, îşi va continua cu succes misiunea de reprezentare a sectorului energetic, contribuind la consolidarea statutului României de jucător responsabil, implicat şi eficient în îndeplinirea ţintelor Green Deal şi Fit for 55, în condiţii echitabile pentru companii şi cetăţeni, cu promovarea inovaţiei şi tehnologiei ca factori de prosperitate”, se menţionează în comunicat.
Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG), înfiinţată în baza Legii Dialogului Social nr. 62/2011, este reprezentativă la nivelul sectorului de activitate „Energie, Petrol şi Gaze şi Minerit Energetic”. Companiile afiliate reprezintă peste 98% din producţia internă de petrol şi gaze naturale, sectorul de transport petrol şi gaze naturale, furnizare gaze naturale, precum şi o parte semnificativă din activităţile de rafinare, comercializare şi distribuţie de produse petroliere din România.
Unul dintre obiectivele comune ale companiilor membre este decarbonarea sectorului energetic, prin adoptarea tehnologiilor inovatoare.
FPPG susţine constant principiile stabilităţii, predictibilităţii şi competitivităţii cadrului legislativ aplicabil domeniului energetic din România, precum şi responsabilitatea companiilor din sector în ceea ce priveşte siguranţa, sănătatea şi securitatea operaţiunilor şi a personalului.
FPPG este membru fondator al Confederaţiei Patronale Concordia, singura entitate din România afiliată la International Organisation of Employers – IOE şi la Business Europe – BE. AGERPRES