Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență, inițiată de Ministerul Energiei, cu modificări legislative care permit ministerelor să-și majoreze participațiile la companiile la care sunt acționare, majoritare sau minoritare, în scopul prevenirii ″preluării ostile″ sau ″decapitalizării″ acestora.

Ministrul de resort, Sebastian Burduja, a declarat recent că tranzacția prin care compania energetică de stat a Ungariei, MVM, vrea să cumpere furnizorul de gaze și energie din România al grupului german E.ON este posibil să nu fie aprobată de autoritățile de la București.

Draftul de act normativ a fost pregătit încă din octombrie, când informația privind intenția ungurilor de a prelua furnizarea românească a E.ON era deja vehiculată, fără a fi confirmată oficial.

Companiile cotate la Bursa de Valori București (BVB) la care Ministerul Energiei are participații sunt Hidroelectrica (80% din acțiuni), Romgaz (70%), Nuclearelectrica (peste 82%), Electrica SA (49,8%), Rompetrol Rafinare (44,7%), OMV Petrom (peste 20%), Conpet (aproape 59%) și Oil Terminal (87,7%).

Citiți articolul integral pe platforma Profit.ro