Dumitru Chisăliță a demisionat din poziția de președinte al Consiliului de Administrație al Romgaz și își va relua activitatea în fruntea Asociației Energia Inteligentă.
‘Am decis să îmi închei mandatul de președinte al Consiliului de Administrație al SNGN Romgaz SA, o poziție care mi-a oferit onoarea de a contribui la definirea unei noi direcții strategice ale uneia dintre cele mai importante companii din România. Având în vedere că, în urma finalizării etapei de selecție pentru noul Consiliu de Administrație al SNGN Romgaz SA, etapă în care nu am fost inclus pe lista scurtă a candidaților admiși, și propus să fiu revocat începând cu data de 11 noiembrie 2025, consider că este firesc ca poziția de președinte al Consiliului de Administrație să fie exercitată de o persoană validată și susținută de mecanismele formale de selecție. În momentul în care procedura oficială nu mă regăsește între opțiunile pentru viitorul Consiliu, apreciez că nu ar fi coerent, nici instituțional, nici personal, să continui să exercit această funcție’, a transmis Dumitru Chisăliță, într-un comunicat.
Acesta a făcut un bilanț al activității companiei pe perioada mandatului său de șase luni în funcția de președinte al CA Romgaz. Astfel, compania a atins maximumul istoric al cotațiilor bursiere de 10,1941 lei/acțiune, respectiv o creștere a valorii acțiunii cu 82% față de momentul alegerii sale în funcția de președinte CA.
De asemenea, compania a început analiza în vederea stabilirii fezabilității achiziției combinatului Azomureș, în vederea creșterii valorii adăugate a gazelor naturale, a început activitatea de foraj a gazelor în zona de mare adâncime în Marea Neagră și a atins cea mai mare adâncime la care s-a forat vreodată în zăcământul Caragele – 5256 metri – pentru a investiga prezența gazelor în aceste orizonturi.
În plus, Romgaz a înființat prima companie de trading de gaze în Republica Moldova și a reziliat contractul păgubos cu compania Duro Fulguera pentru construcția Centralei de la Iernut.
Cantitatea de gaze livrate a crescut față de anul trecut cu 12%, a adăugat Chisăliță.
‘Vreau să precizez că această demisie nu izvorăște din renunțare, ci din dorința sinceră de a-mi asuma o poziție corectă și echilibrată, precum și din nevoia de a mă întoarce acolo unde pot aduce cea mai mare valoare – în spațiul gândirii libere și al inițiativei independente, prin Asociația Energia Inteligentă. (…) Revenirea mea în fruntea Asociației Energia Inteligentă nu este un pas înapoi, ci o continuare firească a drumului meu profesional și personal. Cred cu tărie că România are nevoie, mai mult ca oricând, de voci independente, de analize lucide și de soluții curajoase în domeniul energiei – iar prin această asociație îmi propun să continui să ofer aceste lucruri, cu aceeași pasiune și responsabilitate. Am învățat că adevărata putere nu stă în funcții, ci în libertatea de a gândi, de a construi și de a acționa în folosul oamenilor. Aceasta este direcția în care aleg să merg mai departe’, adăugat el. AGERPRES