Nicio tranzacție cu gaz cu termen de furnizare mai lung de o lună nu a fost realizată în ultimele 70 de zile pe Bursa Română de Mărfuri (BRM), volumele de gaze comercializate pe piața spot, în schimb, majorându-se considerabil.
În plus, de la începutul lunii septembrie, de când a intrat în vigoare OUG 119, care impune inclusiv traderilor plata controversatei contribuții de solidaritate, nu s-a mai efectuat nici măcar o tranzacție lunară, gazul fiind comercializat pe BRM exclusiv pe piețele spot, intraday sau pentru ziua următoare.
Ultima tranzacție cu termen de livrare mai mare de o lună a fost realizată pe 13 iulie, când 21,8 GWh pentru sezonul de iarnă 2022-2023 au fost vânduți cu un preț mediu de 935 lei/MWh. Iar ultima tranzacție cu termen mai mare de o zi a fost parafată pe 28 august, când 1,1 GWh cu livrare în luna septembrie au fost achiziționați la un preț mediu de 1.243 lei/MWh. Până în prezent, deși mai sunt mai puțin de 10 zile până la terminarea lunii septembrie, nu a fost efectuată nicio tranzacție cu gaz cu livrare în luna octombrie.