Statele europene importă cantități din ce în ce mai mari de motorină din India, un produs care în multe cazuri este de origine rusă, în contextul în care Uniunea Europeană a interzis, în mare parte, achizițiile de petrol din Rusia, în cadrul sancțiunilor impuse din cauza invaziei militare în Ucraina.

Importurile Europei de motorină din India, un stat care achiziționează masiv petrol rusesc, sunt în creștere, apropiindu-se de 305.000 de barili pe zi, cel mai mare volum de după ianuarie 2017, arată date procesate de firma de analize comerciale Kpler.

Nu este posibil să fie depistată exact motorina care provine din petrolul rusesc – întrucât India procesează petrol și din alte surse -, dar exporturile Moscovei le-au furnizat rafinăriilor indiene capacități masive de producere a motorinei și de intensificare a vânzărilor internaționale.

În noiembrie, în Europa a ajuns inclusiv un transport al companiei Nayara Energy Ltd., cu sediul în Mumbai. Anul acesta, firma a importat 60% din petrolul procesat din Rusia, conform datelor obținute de compania Kpler. Principalul furnizor indian de motorină în Europa – Reliance Industries Ltd. – obține din Rusia mai mult de o treime din petrolul procesat.

Citiți analiza integrală pe platforma Gândul.ro