Președintele Senatului, Florin Cîțu, a declarat că va cere ca proiectul Legii Offshore să fie votat în prima sesiunea parlamentară.

Prioritatea zero este legea offshore. Este clar, pentru mine este foarte important acest proiect de lege, l-am pus pe masa coaliţiei la ultima şedinţă de coaliţie, trebuie să avem o variantă pentru 1 februarie. Există, mai sunt câteva detalii de discutat, dar trebuie să adoptăm acest proiect al legii offshore, mai ales în acest context al creşterii preţurilor la gaze”, a declarat Preşedintele Senatului, liderul PNL Florin Cîţu, la TVR.

De legea offshore depinde luarea deciziei finale de începere a lucrărilor în perimetrul Neptun Deep care, potrivit unor estimări, ar conţine rezerve de gaze de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi.

Recent, Romgaz a aprobat tranzacția de 1 miliard de euro pentru preluarea participației ExxonMobil în proiectul Neptun Deep de exploatare a gazelor de la Marea Neagră.

În luna decembrie, CEO-ul OMV Petrom, Christina Verchere, declara că aprobarea amendamentelor la Legea offshore până la finalul anului este vitală pentru ca gazele din blocul Neptun Deep să fie extrase. „Dacă legea nu va fi modificată până la sfârşitul anului, acest lucru va întârzia decizia finală de investiţii pentru anul 2023”, declara atunci Christina Verchere.