„Suntem convinși că gazele au un rol important de jucat în tranziția energetică, cred că și Guvernul României are aceeași părere. Sprijinim dezvoltarea proiectului de extracție de gazde din Marea Neagră, dar în ceea ce privește tranziția energetică, avem nevoie de trei lucruri: securitatea aprovizionării, accesibilitate și durabilitatea proiectului. România va juca un rol important în regiune, având în vedere resursele de gaze din Marea Neagră”, a declarat Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, în cadrul Energy CEO Forum, organizat de The Diplomat-Bucharest.
„România va fi cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană până în 2027. De asemenea, credem că există potenţial pentru a identifica mai multe resurse de gaze în Marea Neagră, având în vedere recentele descoperiri ale Turciei în această zonă”.
„Uitându-ne la sectorul energetic, înțelehem că sursele regenerabile sunt o parte importantă a tranziției energetice, dar principala provocare în România și în regiune este trecerea de la cărbune la gaze. Energia regenerabilă este, de asemenea, o parte a strategiei noastre și vom anunța câteva proiecte noi în curând”, a mai spus Franck Neel, citat de TheDiplomat.ro.