Investiţiile în regenerabile alături accelerarea proiectelor de eficienţă energetică sunt măsurile care pot reduce dependenţa UE de importurile energetice din Rusia. Concomitent cu acestea, la nivel european se caută soluţii pentru diversificarea surselor de alimentare, dependenţa atât de pronunţată de un furnizor instabil fiind o greşeală care nu mai trebuie repetată vreodată, spune Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, într-un interviu acordat câtorva publicaţii.

„Tranziţia energetică este la fel de valabilă ca la începutul pandemiei. Am transformat atunci tran­ziţia în vector de revenire economică, iar acum Green Deal este o soluţie la criza actuală. Este cel mai isteţ lucru pe care îl putem face. În plus, avem şi fondurile disponibile“, a declarat Frans Timmermans, cel care conduce de la cel mai înalt nivel realizarea şi implementarea Green Deal.

În acest moment, statele europene sunt puternic afectate de războiul din Ucraina care a dus la preţuri istorice la gazul natural şi la barilul de petrol. Rusia asigură circa o treime din necesarul de gaz al blocului şi un sfert din petrol, dependenţa de acest furnizor devenind azi cea mai mare vulnerabilitate din sectorul energetic european. Timmermans spune însă că dacă sunt accelerate investiţiile în energia verde, dacă proiectele de eficienţă energetică merg în ritm alert, până la finalul acestui an Europa poate renunţa la două treimi din gazul adus din Rusia.

„Până la finalul anului, vom putea elimina două treimi din necesarul de gaz rusesc de acum. De asemenea, vrem maximizarea capacităţii din terminalele de LNG (gaz natural lichefiat) şi începem dialogul cu alţi parteneri, precum Azerbaidjanul. Vrem să devenim independenţi de gazul rusesc.“

Pe zona de importuri de petrol, Timmermans spune că toate cărţile sunt pe masă, lucru care înseamnă că este analizat şi un posibil embargo pe cantităţile aduse din Rusia, în ciuda ameninţărilor că odată aplicată o astfel de măsură barilul ar putea ajunge la circa 300 de dolari.

„Circa 25% din petrolul necesar UE vine din Rusia. Toate cărţile sunt pe masă. Trebuie să răspundem bombardamentului lui Putin din Ucraina cu măsuri care să aibă aceeaşi putere. Vom vedea ce este necesar, dar dacă ne vom asuma un cost, va fi un cost pe care să-l putem suporta. Cel care este boicotat trebuie să sufere mai mult decât cel care boicotează. Nu putem să mai avem vreodată Rusia în această poziţie pentru că Rusia de azi nu este un partener. Trebuie să fim uniţi în refuzul de a fi la mâna lui Putin. Nu poate câştiga acest război. Putin vrea să-şi refacă imperiul, dar va cădea“, a mai spus Timmermans, citat de Ziarul Financiar.

Pe zona de preţuri la energie, care sparg record după record, Timmermans spune că situaţia va continua, fiind responsabilitatea autorităţilor locale de a lua măsurile necesare pentru protejarea consumatorilor. Din nou, şi în acest caz, toate cărţile sunt pe masă.

„Ne gândim la un pachet la nivelul UE care va conţine posibilitatea reglementării preţurilor la energie, accelerarea tranziţiei spre regenerabile, creşterea vitezei pe zona de eficienţă energetică, diversifcarea surselor de alimentare.“

În contextul în care multe state analizează varianta repornirii centralelor pe cărbune, mai ales în contextul în care alimentarea cu gaz rusesc ar putea fi întreruptă, Timmermans spune că revenirea la cărbuni este cea mai mare greşeală pe care o putem face.

„Ne-am face un rău dacă am reveni la cărbuni. Într-adevăr, statele care se gândeau să facă tranziţia de la cărbuni spre zona de energie verde trecând prin gaz poate se mai gândesc. Poate ţin mai mult centralele pe cărbuni în funcţiune şi apoi fac trecerea spre zona de energie verde. Prin accelerarea trecerii către zona de energie verde este posibil să se facă saltul peste partea de gaz. Dar spun din nou, nu există niciun viitor în cărbune, distrugem tot ce am făcut până acum dacă revenim la cărbune.“

Energia nucleară rmâne o opţiune în acest peisaj, dar viitoarele investiţii trebuie analizate foarte bine din cauza costurilor ridicate. „Nuclearul va rămâne pe masă şi este opţiunea oricărui stat dacă apelează la el sau nu. Dar faceţi calculele foarte bine, pentru că opţiunea nucleară este extrem de costisitoare“.