Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș a fost dotat cu un electrocardiograf performant care permite monitorizarea atentă a bebelușilor și copiilor mici cu afecțiuni cardiace complexe prin programul „Împreună din prima zi”.
În secția de cardiologie pediatrică a Institutului, anual sunt diagnosticați și tratați peste 2.000 de copii din întreaga țară. Aici întâlnim adevărați luptători, bebeluși cu malformații cardiace care necesită intervenții și îngrijire specială.
Ajuns la cea de-a doua ediție, prin programul derulat de Organizația Salvati Copiii Romania și finanțat de Fundaţia OMV Petrom se vor dota cu echipamente 17 unități medicale din #România.
Prin programul “Împreună din prima zi” se vor investi 2,5 milioane de euro în dotarea a 60 de maternități și secții de nou-născuți din 35 de județe.
Astfel, peste 23.500 de nou-născuți vor beneficia de cele mai bune îngrijiri medicale şi peste 19.000 de părinți vor beneficia de acces la servicii medicale. Astfel, nou-născuții cu probleme majore pot primi îngrijire adecvată, fără a pierde timp vital, prin căutarea unor soluții de transfer a nou-născutului în spitalele care au aparatura necesară.