Opinie de Daniel Apostol, Directorul general al Federației Patronale Petrol si Gaze din România.

În era în care securitatea energetică devine crucială pentru Europa și în contextul tuturor provocărilor aduse de războiul provocat de Rusia în Ucraina, exploatarea gazelor naturale românești din subsolul Mării Negre este un factor real de consolidare a securității în aprovizionarea cu energie, atât pentru țările din regiune, cât și pentru întreaga Uniune Europeană.

Uniunea Europeană caută soluții pentru o tranziție durabilă și pentru securitate energetică, iar rolul României în cadrul UE capătă astfel o tot mai acută importanță, devenind din ce în ce mai complex pe măsură ce se apropie termenul (2027) la care România va deveni producătorul numărul unu de gaze naturale al Europei. România trebuie deci să înceapă o nouă fază a dezvoltării sale economice, urmărind în același timp obiectivele climatice ale Uniunii Europene.

Iar proiectul de exploatare a gazelor naturale Neptun Deep atrage atenția ca punct de focalizare. Gazul natural din Marea Neagră nu trebuie privit superficial doar ca subiect de afaceri în România sau doar ca țintă a dezbaterilor ecologiste. Fiind o reală resursă de creștere economică națională, gazele naturale extrase offshore la Marea Neagră sunt, pentru următoarele decade, piesa centrală în tabloul securității energetice europene în ansamblul său.

 

Citiți materialul integral pe platforma E-nergia.ro