Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a afirmat că trebuie impus un prag la montarea panourilor fotovoltaice de către prosumatori, în funcţie de necesarul de consum al acestora.
„Nu cred însă în supradimensionarea instalaţiilor de producere, în aşa fel încât să monetizez excesiv acest surplus de energie pe care îl produc. Măsura (de a stimula prosumatorii, n.r.) a fost gândită ca fiind una de eficienţă energetică, de reducere a costurilor, într-o perioadă în care am văzut cu toţii preţuri foarte mari la energie electrică şi la gaze naturale, iar această măsură ne ajuta să ne reducem factura la utilităţi. Observ astăzi situaţii în care, dacă am un consum pe ATR (Avizul Tehnic de Racordare, n.r.) de 5 kW la o casă, iar acoperişul îmi permite să instalez 20, deci de patru ori mai mult, cad tentaţiei, instalez 20 de kW – şi ajungem în situaţia în care al 10-lea vecin de pe stradă nu va putea să se racordeze sau dacă se va racorda şi el, atunci vom avea probleme cu distribuţia pe joasă tensiune. De aceea, cred că trebuie impus un prag pentru aceste capacităţi, un procent din necesarul pe care îl consumi, să poţi să-l instalezi – nu neapărat să oprim, nu vrem să descurajăm acest fenomen. Din contră, vrem să îl facem unul corect şi ca o măsură, aşa cum a fost ea gândită, de eficienţă energetică, nu de extra-monetizare a unei situaţii”, a menţionat George Niculescu, la lansarea celui de-al doilea număr al Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă.
El a subliniat că segmentul prosumatorilor „este în creştere, se dezvoltă foarte, foarte bine”. „Am încurajat şi cred în continuare în rolul prosumatorilor ca o măsură de eficienţă energetică. Cred în continuare că, dacă dorim să ne reducem facturile de utilităţi, trebuie să apelăm la montarea panourilor fotovoltaice pe acoperişul casei, consumatorii casnici”, a mai spus George Niculescu. AGERPRES