Public Power Corporation (PPC), cea mai mare companie energetică din Grecia, la care statul elen este cel mai mare acționar, cu peste 34% din capital, și care se află în curs de preluare a principalelor operațiuni din România ale italienilor de la Enel, s-a înțeles cu grupul rus Lukoil pentru achiziția parcului eolian deținut de acesta în România.

Divizia de energie regenerabilă a grecilor, PPC Renewables SA, a semnat un acord cu subsidiarele europene ale Lukoil pentru cumpărarea a 100% din capitalul firmei românești Land Power SRL, care operează centrala electrică eoliană Dorobanțu-Topolog din județul Tulcea, cu putere instalată totală de 84 MW.

Tranzacția a fost realizată în urma unei proceduri competitive, la care au participat companii internaționale, iar PPC Renewables a fost selectată drept candidat preferat. Finalizarea tranzacției este așteptată în trimestrul IV al anului.

 

Citiți articolul integral pe platforma Profit.ro