CNS ‘Cartel Alfa’ își exprimă îngrijorarea cu privire la potențialele riscuri pe care tendințele actuale de privatizare le pot provoca în România, solicitând menținerea participării statului în industriile de importanță strategică, potrivit unui comunicat remis pe 9 ianuarie.
‘În contextul provocărilor fiscale serioase, inclusiv presiuni legate de Procedura de Deficit Excesiv (EDP), CNS ‘Cartel Alfa’ susține cu fermitate adoptarea unei abordări echilibrate, care să asigure menținerea implicării strategice a statului în sectoare cheie, esențiale pentru securitatea națională și stabilitatea socio-economică’, se menționează în comunicat.
Conform sursei citate, până în prezent, cu mici excepții, majoritatea privatizărilor au fost un eșec și au condus până la urmă la închiderea de unități economice și pierderea de locuri de muncă.
‘Privatizarea, atunci când nu este gestionată cu atenție și transparentă, poate genera vulnerabilități economice majore. Chiar dacă recunoaștem necesitatea de a aborda deficitul bugetar, trebuie să ne asigurăm că România menține o participare robustă în sectoare care țin de suveranitatea națională, precum energie, apărare și infrastructură, cum fac toate țările membre a Uniunii Europene’, a declarat președinte CNS ‘Cartel Alfa’, Bogdan Iuliu Hossu.
Potrivit sindicaliștilor, privatizarea excesivă în sectoare strategice poate diminua capacitatea guvernului de a răspunde eficient la situații de urgență națională, de a proteja interesele publice și de a implementa politici sociale și economice în beneficiul tuturor cetățenilor.
Totodată, vânzarea participațiilor statului în industrii critice poate aduce un sprijin financiar pe termen scurt, dar expune țara la riscuri pe termen lung, precum scăderea veniturilor bugetare, creșterea șomajului și limitarea flexibilității politice în momente de criză, precizează sursa citată.
‘Privatizarea, dacă nu este însoțită de un cadru de reglementare puternic, poate conduce la reducerea locurilor de muncă în România, erodarea drepturilor lucrătorilor și destabilizarea comunităților care depind de industriile respective prin locurile de muncă’, se mai precizează în comunicat.
Cartel Alfa atrage atenția că recentele măsuri adoptate prin așa-numita ‘ordonanță trenuleț’ nu contribuie în niciun fel la corectarea dezechilibrelor fiscale existente. În schimb, au amplificat percepția de instabilitate politică și lipsă de predictibilitate, subminând încrederea investitorilor și a partenerilor internaționali.
‘În loc să rezolve problemele bugetare pe termen lung, ‘ordonanța trenuleț’ a generat confuzie și incertitudine, punând presiune suplimentară pe sistemul economic și afectând serios credibilitatea României pe plan extern. Măsurile adoptate pripit, fără o consultare adecvată cu partenerii sociali și fără o analiză de impact aprofundată, pot submina eforturile de reformă și pot crea un climat nefavorabil dezvoltării durabile‘, susțin sindicaliștii.
CNS ‘Cartel Alfa’ consideră că statul trebuie să-și păstreze participațiile strategice în sectoare critice pentru a garanta că serviciile esențiale rămân accesibile și la un preț corect pentru cetățeni. Modele de proprietate publică sau parteneriate mixte, cu structuri de guvernanță transparente, pot asigura un echilibru între responsabilitatea fiscală și bunăstarea socială.
CNS ‘Cartel Alfa’ solicită guvernului să inițieze discuții constructive cu sindicatele, asociațiile patronale și reprezentanții societății civile, pentru a elabora o abordare prudentă în gestionarea deficitului bugetar și în analiza opțiunilor de privatizare acolo unde se justifică cu adevărat.
‘Prosperitatea viitoare a României depinde de menținerea unui model economic echilibrat. Protejarea implicării statului în sectoarele cheie nu doar că stabilizează serviciile publice, ci și sporește reziliența în fața incertitudinilor economice globale. Orice demers de privatizare trebuie însoțit de măsuri de reglementare ferme, menite să asigure protecția drepturilor lucrătorilor, practicile de muncă echitabile și interesul public’, se mai precizează în comunicat. AGERPRES