Industria auto europeană a pregătit un document intern în care avertizează că nu este în măsură să respecte înăsprirea reglementărilor de mediu ale UE şi în consecinţă milioane de locuri de muncă ar putea fi pierdute, susţine agenţia de presă DPA care a consultat acest document intern.

În prezent limita de emisii la nivelul întregii flote a UE este de 115,1 grame CO2/km, măsurată pe baza aşa-numitei procedură de testare WLTP, dar urmează să scadă până la 93,6 g CO2/km în 2025 şi la 49,5 g CO2/km în 2030. Producătorii vor trebui să plătească o amendă dacă vor emite prea mult CO2.

“Nu există un motor cu combustie care să emită mai puţin de 95,6 grame CO2/km”, se precizează în documentul menţionat. Chiar şi un automobil hibrid este puţin probabil să respecte limita. “În consecinţă, industria UE se va confrunta cu amenzi de ordinul miliardelor. Cei care vor dori să evite amenzile, nu vor avea altă alegere decât să îşi reducă semnificativ producţia, ceea ce pune în pericol milioane de locuri de muncă din UE”, avertizează acest document care circulă la nivelul industriei auto europene.

Amenzi de 13 miliarde euro ar putea fi impuse numai pentru vânzarea de autoturisme. În plus, ar putea fi impuse amenzi de până la trei miliarde euro pentru vehiculele comerciale uşoare. Asta ar reprezenta o nouă povară pentru industria constructoare de autovehicule care trece deja printr-o perioadă dificilă.

Documentul susţine că producţia şi comercializarea a până la două milioane de autoturisme cu motoare pe combustie ar putea fi oprite ca o modalitate pentru a evita amenzile. Este vorba de un volum echivalent cu producţia a opt fabrici de automobile, ceea ce ar însemna pierderea mai multor milioane de locuri de muncă.

Pentru a evita acest scenariu, documentul menţionat propune utilizarea unei prevederi de urgenţă, care a fost utilizată deja în perioada pandemiei de coronavirus. Aceasta ar permite Comisiei Europene să amâne introducerea unor reglementări mai stricte timp de doi ani.

Solicitată pentru comentarii, Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a transmis că este conştientă de existenţa documentului intern, dar a subliniat că acesta nu reprezintă punctul de vedere al asociaţiei. AGERPRES