Cifra de afaceri a companiilor din industria de software din România a crescut cu 29% față de 2021 și a fost cu 323% mai mare decât în 2013, până la nivelul record de aproape 13 miliarde de euro în 2022, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor.

În ciuda temperării ritmului de creștere estimăm continuarea tendinței neîntrerupte din ultimii 10 ani și atingerea unui nou maximum istoric în acest an, de peste 14 miliarde de euro, și am ales să publicăm rezultatele ultimei ediții a studiului privind evoluția industriei de software în apropierea zilei de 1 decembrie, deoarece observăm cum software-ul își consolidează rolul cheie în dezvoltarea și digitalizarea economiei și transformă România într-un hub regional, după unul dintre cele mai rapide ritmuri de creștere, dacă nu chiar cel mai rapid din ultimii 10 ani, de peste 4 ori”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin, cel mai mare furnizor de soluții de business information cu capital 100% autohton din România.

În 2022, în România activau peste 37 de mii de companii în industria de software, cu 19% mai multe decât în 2021 și cu 148% peste nivelul din 2013. Dintre acestea, aproape 35,5 mii erau microîntreprinderi, 1,2 mii companii mici, 398 companii medii și 32 companii mari.

ROCADĂ ÎN TOP 10 COMPANII DE SOFTWARE DIN ROMÂNIA

UIPATH SRL rămâne liderul industriei după cel mai mare avans nominal anual de 126 milioane de euro și cea mai mare creștere procentuală anuală din top 10 de 38%, la 459 milioane de euro în 2022. BITDEFENDER SRL rămâne pe locul al doilea, cu o cifră de afaceri de aproape 295 milioane de euro în 2022, fiind urmat de ENDAVA ROMÂNIA SRL care a detronat IBM ROMÂNIA SRL, după o creștere anuală de 37% ajungând pe poziția a treia, cu o cifră de afaceri de 261 milioane de euro în 2022.

Cele mai mari 10 companii din industrie au cumulat afaceri de aproximativ 2,2 miliarde euro, reprezentând 17% din total.

REZULTAT NET RECORD, DE 9 ORI MAI MARE FAȚĂ DE 2013

Rezultatul net înregistrat de companiile din industria de software a crescut substanțial la aproape 2 miliarde de euro în 2022, cu 28% mai mult față de 2021 și de aproape 9 ori mai mare comparativ cu 2013.

De asemenea, companiile din industria de software au generat 77% din rezultatul net înregistrat de întreg sectorul IT&C și aproape 5% din rezultatul net al tuturor companiilor nefinanciare din România în 2022.

DUBLAREA CONTRIBUȚIEI INDUSTRIEI DE SOFTWARE ÎN ECONOMIA LOCALĂ

Ponderea cifrei de afaceri generate de companiile de software din România în sectorul IT&C a crescut de la 40% în 2013, la 64% în 2022 prin prisma avansului mult mai rapid al componentei de software, creșterea fiind de 4 ori comparativ de avansul de 2,6 ori al cifrei de afaceri din sectorul IT&C, față de 2013.

La nivelul cifrei de afaceri totale generate de companiile nefinanciare din România, ponderea industriei de software a crescut de la aproape 1,3% în 2013, la peste 2,5% din total în 2022.

BLACK FRIDAY LA ROMÂNI: A CRESCUT APETITUL CUMPĂRĂTURILOR PRIN E-CREDIT

STARBYTE SRL, o companie locală cu capital 100% românesc, a dezvoltat aplicația de tip plug-in 4Apply pentru site-urile de e-commerce, care facilitează creșterea vânzărilor prin introducerea posibilității de plată prin Credit Online (e-Credit).

Aplicația 4Apply, care integrează servicii de date de la KeysFin, a înregistrat fluxuri record de peste 500 de clienți pe oră, cu vârfuri de aproximativ 30 de clienți pe minut. În baza datelor înregistrate de aplicație, cererile pentru cumpărarea de produse în rate au crescut cu 500% față de Black Friday-ul anterior, vârful fiind înregistrat sâmbătă, 11 noiembrie” a declarat Adrian Băcăianu, fondator și CEO Starbyte.

Aplicația pune în legătură site-urile de e-commerce cu instituțiile finanțatoare precum bănci și IFN-uri. În acest fel, orice client care alege cumpărăturile online, are posibilitatea de a plăti prin e-credit, pe lângă plata obișnuită cu cardul. Aceasta asigură identificarea biometrică la distanță, cu realizare de noi conturi online, 100% digital, cu funcționalități precum recunoaștere facială, Liveness Detection sau semnătură digitală. Practic, prin realizarea contului virtual al clientului, băncile afiliate aplicației pot oferi credite online, pe loc.

EXPORTUL DE SERVICII INFORMATICE, AVANS DE 17% ÎN PRIMELE 9 LUNI DIN 2023

Exportul de servicii informatice a crescut cu 17%, la 5,8 miliarde de euro în primele 9 luni din 2023, față de aceeași perioadă a anului anterior, la fel și importurile, la 2,1 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Naționale a României. Înseamnă un surplus comercial record al serviciilor informatice de 3,7 miliarde de euro în primele 9 luni din 2023.