Importurile de gaze ale României se desfăşoară normal, iar ţara noastră îşi poate asigura necesarul de consum din producţia internă în această perioadă, a declarat Ion Sterian, directorul general al Transgaz.
„Zilele trecute, în perioada de Paşti, consumul de gaze al României a fost de 13-14 milioane de metri cubi pe zi, foarte redus, iar Romgaz a fost nevoit să închidă anumite sonde şi să-şi reducă producţia, din cauza cererii mici”, a spus Sterian.
„România îşi poate asigura tot consumul de gaze din producţia internă în această perioadă. Consumul nu este mai mare de 20-21 de milioane de metri cubi pe zi, iar producţia poate ajunge la 23 de milioane de metri cubi. Important este să aducem gaze din import din alte surse pentru a umple depozitele, astfel încât la toamnă, la începutul sezonului rece, să avem în depozite 3,2 miliarde de metri cubi”, a mai spus Sterian.
Potrivit acestuia, în depozitele de gaze din România sunt în acest moment 640 de milioane de metri cubi, cu 230 de milioane de metri cubi mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Salvarea noastră este conducta BRUA, care este funcţională şi ne ajută să avem securitate în aprovizionare şi să asigurăm tranzitul de gaze în regiune, inclusiv în reverse-flow (în ambele sensuri – n.r.), obţinând şi venituri din taxele de tranzit”, a completat şeful Transgaz. AGERPRES
Ion Sterian (Transgaz): Putem asigura consumul ţării din producţia internă
