Criza actuală a componentelor electronice şi majorările de preţuri din energie sunt resimţite şi de transportatorii din România, precum şi de cei din industria constructoare de vehicule şi autoturisme.
„Dacă anul trecut criza pandemică a generat opriri ale producţiei de 60 de zile, acum avem lipsa componentelor electronice. Avem 35 de zile de oprire a producţiei cauzată de aprovizionarea cu componente electronice, ceea ce înseamnă între 70.000 şi 75.000 de vehicule neproduse din cauza acestei crize. Sperăm ca în prima parte a anului 2022 să se ajungă la un echilibru privind piaţa componentelor electrice. (…) Ne confruntăm şi cu creşterea preţurilor la materii prime, la energie electrică şi gaze naturale, şi, dacă nu se iau rapid măsuri, ne va fi greu să menţinem nivelul de business. În acest timp, Comisia Europeană pune presiune asupra industriei automotive, o împinge către o electrificare forţată, neluând în calcul cum va fi produsă energia electrică ce va fi consumată de viitoarele vehicule electrice, nici adaptarea mijloacelor de transport care utilizează acum motorina şi nici adaptarea măsurii de încărcare a vehiculelor electrice. În România există o priză la 200 kilometri de drum naţional, ceea ce înseamnă că va trebui să investim serios astfel încât să beneficiem de staţii care să permită încărcarea vehiculelor electrice într-un timp similar cu cel al încărcării unui rezervor de combustibil la o staţie de alimentare tradiţională”, a spus Adrian Sandu, secretar general al Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), la o videoconferinţă în domeniul transportului şi sectorului automotive.
„Ne confruntăm cu criza de componente electronice. (…) Nu văd să se rezolve această criză în perioada următoare. Încercăm să schimbăm furnizorii, să mergem spre India, Mexic şi SUA, dar ultimele două state au preţuri ridicate. Din păcate am rămas pe furnizori din China. Nu avem ce să facem, trebuie să mergem înainte pentru că avem nevoie de transporturi, de logistică, de asigurări, de combustibili şi de aceea am facut paşi pe partea de curierat unde am achiziţionat microbuze electrice. Dar şi aici avem o problemă: numărul mic al staţiilor de încărcare electrică din ţara noastră. Iar la ora actuală ne confruntăm cu problema creşterii preţului combustibililor, inclusiv la curentul electric şi suntem nevoiţi să majorăm taxa de combustibili pentru clienţii noştri. Este o creştere de 29% a preţurilor la combustibili, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar noi nu putem să majorăm tarifele către clienţii noştri cu mai mult de 4% sau 5%. E greu să ţii pasul cu creşterile care sunt în acest moment”, a afirmat Gabriel Lungu, Managing Partner al companiei World MediaTrans.
„Capacitatea de transport a crescut, ne confruntăm cu creşterea preţurilor la energie, la petrol, dar atât timp cât această creştere se resimte în domeniul transporturilor din întreaga Europă, în principal cu nişte pierderi pe termene de adaptare a tarifelor la aceste costuri, există clauze de actualizare a tarifelor de transport cu preţul motorinei şi funcţionează”, a adăugat Radu Dinescu, secretar general, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).