Pe 28 aprilie, Ministerul Energiei, acționar majoritar al producătorului și furnizorului de gaze naturale Romgaz, a aprobat în adunarea genarală a acționarilor achiziţia participației ExxonMobil în perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră. Prima aprobare, din decembrie 2021, a fost întârziată din cauza apariţiei unor taxe care au apărut în perioada de negociere şi despre care Ministrul Energiei Virgil Popescu spunea la o conferinţă în februarie că au fost rezolvate şi că Romgaz nu va plăti nimic în plus.
Valoarea tranzacţiei este de 1,06 mld. dolari, iar Romgaz trebuie să depună o garanţie de 106 mil. dolari imediat. În urmă cu o lună conducerea Romgaz spunea că finalizarea tranzacţiei va avea loc în trimestrul al doilea. Romgaz a cumpărat 50% din proiectul de gaze din Marea Neagră, cealaltă parte fiind deţinută de OMV Petrom.
Romgaz a anunţat la finele lunii octombrie că a finalizat negocierile cu americanii de la Exxon pentru preluarea participaţiei de 50% din perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, devenind astfel partener cu OMV Petrom în cel mai mare proiect energetic offshore local.
ExxonMobil, alături de OMV Petrom, compania care deţine restul acţiunilor din Neptun Deep, au investit deja 1,5 miliarde de dolari în faza de explorare.
Pe de altă parte, acţionarii au aprobat contractarea unui împrumut de 325 mil. euro de la una sau mai multe bănci pentru finanţarea unei părţi din preţul tranzacţiei.