Unele scăderi ale prețurilor alimentelor vor apărea, întrucât unele prețuri sunt sezoniere și ar putea exista ieftiniri la ulei, de exemplu. „Dar suntem aproape siguri că nu vor mai urma creșteri mari de prețuri”, a spus guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei.

„Datele din prezent arată o scădere substanțială a ratei inflației, aproape de 10%. În urmă cu câțiva ani, eram campionii inflației din Uniunea Europeană. Ţările vecine au şi inflaţie mare şi recesiune. Am reuşit, este o realizare, nu este lipsă de modestie, am temperat inflaţia fără să introducem economia în recesiune. Produsele alimentare sunt cele mai sensibile la inflație, însă avem speranța că se vor mai tempera prețurile. Cu toate acestea, prețurile nu pot fi mai mici ca în Uniunea Europeană. România va avea prețuri mai mici, dar nu vor fi diferențe mari. Pe de altă parte, tendința de ieftinire a carburanților va continua. Ne așteptăm, de asemenea, la o scădere a prețului energiei, în condițiile în care, în plan extern, constatăm o îmbunătățire. De asemenea, am constatat o stabilitate a cursului leului, în raport cu euro. Până la sfârșitul anului, rata inflației va continua să scadă până la 7%”, a spus Mugur Isărescu.

Prima încă ridicată de risc a României nu este legată de situaţia monetară şi a inflaţiei, ci este legată de situaţia fiscală a ţării, a competat Isărescu. “Acolo trebuie să dăm bătălia. Suntem singura ţară din UE în procedura de deficit execesiv. Vedem cât de mare se face corecţia. Avem o îmbunătăţire sensibilă a primei de risc, dar suntem peste Ungaria, care are şi inflaţia mai mare. Suntem în concurenţă cu ţările vecine, prima de risc este mult mai mare faţă de Polonia şi Cehia. Şi, în funcţie de prima de risc, care nu ne bucură că este încă mare, se stabilesc dobânzile la împrumuturile României de pe pieţele financiare externe, care sunt în continuare mari”, a concluzionat guvernatorul BNR.