OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, susține activitatea Centrului de Transfuzie Sanguină București, pe care îl dotează cu un mijloc modern de transport al sângelui și produselor din sânge.
„Colaborăm cu Centrul de Transfuzii București de peste 10 ani. În cadrul companiei, organizăm regulat campanii de donare de sânge, în ultimii 3 ani am avut aproape 500 de colegi voluntari. Chiar astăzi, circa 100 de colegi donează sânge în cadrul colectei mobile organizate la Petrom City. Le mulțumim partenerilor de la Centrul de Transfuzie București și de la Smart Society pentru dedicare și sperăm ca această unitate mobilă să ajute la salvarea a cât mai multor vieți.”
Alina Petrescu, Director Comunicare și Sustenabilitate OMV Petrom
Unitatea mobilă destinată Centrului de Transfuzie Sanguină București vine cu dotări de ultimă generație pentru transportul în condiții optime a sângelui și a componentelor sanguine pentru transfuzie. Astfel, în cazul crizelor de sânge pentru spitalele din București, sângele colectat de alte centre de transfuzie din țară poate fi transferat în condiții de siguranță.
„Unitatea Mobilă de Transport Sânge (UMTS) este o premieră pentru România. Mașina ne va oferi posibilitatea să fim mult mai mobili, să transportăm sânge acolo unde este nevoie, în condiții de siguranță. Toate acestea vor contribui la creșterea numărului de donatori de sânge din România, dar și la scăderea timpilor de transport către spitale, pentru situații de urgență. Sperăm ca într-un an de zile să creștem cu aproximativ 10% numărul de donatori de sânge față de câți sunt acum.”
Dr. Doina Goșa, șefa Centrului de Transfuzie Sanguină București
Pe baza donațiilor, Centrul de Transfuzie București furnizează sânge către 60 de spitale publice și private din București.
Acțiunea face parte din proiectul Donorium, al asociației Smart Society. Donorium, este unul dintre cele mai importante proiecte pentru promovarea donării de sânge în România, cu peste 100.000 de donări intermediate.
Obiectivul Donorium este susținerea tehnică și informațională a sistemului de transfuzie, astfel încât donatorilor și profesioniștilor din sistem să le fie ușurată activitatea.
„Sunt foarte mulți pacienți care așteaptă ca spitalele să procure necesarul de sânge. Toate acestea au ca scop eficientizarea sistemului de transfuzie și redistribuirea sângelui acolo unde este nevoie. Nu este suficient să mergem să donăm o singură dată, pentru că nevoia de sânge este constantă, astfel că România are nevoie permanent de donatori.”
Dragoș Mutașcu, președinte Donorium