Ţările de Jos cer ca Uniunea Europeană să aibă ca obiectiv emisii zero ale vehiculelor utilitare grele, pentru a aduce acest sector poluant în linie cu ţintele sale de neutralitate climatică, se arată într-un document consultat de Bloomberg.
Comisia Europeană ar trebui să stabilească ca obiectiv reducerea cu 100% a emisiilor de la noile camioane, autobuze şi autocare, se arată în document, care este sprijinit şi de Belgia, Danemarca şi Luxemburg. La reuniunea care ar urma să aibă loc luna viitoare, Comisia Europeană ar trebui să prezinte reglementări privind un transport ecologic, şi ar trebui să includă obiective mai ambiţioase pentru 2030, susţin cele patru ţări.
„Actualele ţinte de reducere a emisiilor de CO2 se aplică doar unui procent redus de vehicule comerciale de marfă, astfel încât aproape 35% din emisii rămân în afara domeniului de aplicare. este extrem de necesară o revizuire ambiţioasă a obiectivelor”, se arată în document.
Propunerea vine după acordul care prevede interzicerea efectivă a maşinilor cu motoare pe combustie în UE, din 2035. Dar reducerea emisiilor la vehiculele utilitare grele este mult mai dificilă, tehnologiile pe bază de hidrogen fiind încă în stadiu preliminar.
Sectorul este responsabil pentru aproximativ un sfert din emisiile de CO2 din transportul rutier din UE, nivelul de poluare sporind semnificativ în ultimul deceniu.
În prezent, producătorii de camioane trebuie să se asigure că emisiile sunt reduse cu 15% până în 2025 şi cu 30% până în 2030.
Cele patru ţări susţin că actualele negocieri privind staţiile de încărcare şi de realimentare reprezintă o oportunitate pentru reducerea emisiilor vehiculelor utilitare grele. AGERPRES