Prețul gazelor cu livrare în această iarnă a sărit săptămâna trecută de 600 de lei/MWh, iar în cazul celor cu livrare în întreg anul viitor, de 440 lei/MWh, mult peste plafonul impus de Parlament până la 31 martie, de 250 lei/MWh.

Printre motive: conflictul dintre statele europene și Rusia pe tema Ucrainei, care ar putea da o lovitură de grație alimentării cu gaze a Europei, dar și nivelul scăzut al depozitării, mai ales a celei din Europa Centrală și de Est.

Și prețul spot, cel pentru gazul cu livrare în ziua următoare, s-a majorat semnificativ, ajungând la aproape 600 lei/MWh.

Și volumul tranzacționat pe PZU a fost unul mai mult decât dublu volumului mediu care se tranzacționează de obicei pe această piață, de 34 GWh.

Chiar dacă piața pentru ziua următoare a gazelor nu are o pondere atât de importantă în acoperirea consumului precum cea de energie electrică, prețul facturat de către furnizorii de ultimă instanță (FUI) consumatorilor rămași fără furnizori de gaze preluați este format pe baza prețului PZU. Dacă până la 31 martie aceștia vor plăti maxim prețul plafonat, 370 lei/MWh (cu tarife și taxe), 250 lei/MWh fără tarife și taxe, de la 1 aprilie vor fi obligați să achite prețul pieței din contractele semnate sau prețul de FUI dacă n-au semnat contracte până la acea dată.

Citiți articolul integral pe platforma Profit.ro