Prețul de închidere al pieței pentru ziua următoare (PZU) de la București, calculat ca medie lunară, a crescut din din nou, și în noiembrie, și a fost cel mai mare din istorie. Tendința vizibilă în piața spot de energie electrică încă din primăvară nu se schimbă: de la lună la lună asistăm la un nou maxim istoric de preț.
Acesta este prețul mediu al pieței spot de la București pentru luna noiembrie, care tocmai se încheie, potrivit datelor centralizate de pe platforma OPCOM. Cum în luna octombrie, prețul mediu a fost de 951 de lei/MWh, la rândul lui un maxim istoric pentru piața de la București, avem așadar o scumpire a prețului mediu spot, în octombrie, de circa 10 %, doar față de luna precedentă. 101 lei/MWh în plus, în doar o lună. Asta după ce, în octombrie, prețul mediu spot crescuse cu nu mai puțin de 289 lei/MWh față de luna septembrie.
Acum un an, în luna noiembrie 2020, prețul mediu al pieței spot a fost de 237 de lei/MWh, deci prețul de acum este de patru ori și jumătate mai mare decât cel înregistrat în luna corespunzătoare din anul precedent. Prețul mediu de la începutul anului și până acum este de 495 de lei/MWh.
Piața spot de energie electrică de la București este cuplată prin preț cu cele din Ungaria, Cehia și Slovacia și, mai nou, cu cele din Austria, Polonia și Germania. În luna octombrie, piața spot de la București a fost cuplată, prin același mecanism, și cu piața din Bulgaria.