OMV Petrom a realizat în primul trimestru din 2023 o producţie de hidrocarburi de 116.300 barili echivalent petrol pe zi, cu 4,13% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut, de 121.300 bep/zi, conform datelor transmise Bursei de Valori Bucureşti.
Producţia de ţiţei şi condensat a fost de 56.000 bep/zi (minus 4%), iar cea de gaze naturale de 60.300 bep/zi, (minus 4,3%).
În primele trei luni ale acestui an, volumul total de vânzări de hidrocarburi s-a ridicat la 111.400 bep/zi, fiind mai mic cu 4,4%, comparativ cu cel din primul trimestru din 2022. Vânzările de ţiţei şi condensat s-au redus cu 4%, la 59.100 bep/zi, iar cele de gaze naturale au scăzut cu 5%, la 52.300 bep/zi.
În schimb, vânzările totale de produse rafinate au crescut cu 2,4%, la 1,24 milioane tone. Vânzările de gaze către terţi s-au cifrat la 11,06 TWh (plus 3,75%).
Producţia netă de energie electrică la Centrala de la Brazi a totalizat 0,97 TWh, în scădere cu 2,02% comparativ cu perioada ianuarie-martie 2022.
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV şi Petrom.
OMV Petrom este o companie în care acţionarii români deţin peste 42% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 21,7% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor compniei, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori din Londra.
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 39 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 – 2022. În aceeaşi perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde de euro. În anul 2022 impozitele plătite de OMV Petrom au asigurat 7% din veniturile fiscale ale României. AGERPRES