Decizia FTSE privind includerea OMV Petrom in indicii All-Cap şi trecerea TeraPlast din FTSE Global Micro-Cap în FTSE Global All-Cap validează potenţialul pieţei de capital din România şi dinamicitatea acesteia, consideră Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
„Decizia FTSE privind includerea OMV Petrom in indicii All-Cap şi, totodată, trecerea TeraPlast din FTSE Global Micro-Cap în FTSE Global All-Cap validează potenţialul pieţei de capital din România şi dinamicitatea acesteia. În decurs de doar un an, reprezentarea Romaniei in indicii FTSE Russell a crescut de la trei la cinci companii şi ne bucurăm că suntem prezenţi cu domenii cât mai diversificate, de la energie şi financiar, la IT, deoarece prezentăm o poză relevantă investitorilor globali în ceea ce priveşte oferta de companii în care pot investi la BVB. Această ofertă continuă să se diversifice şi să crească prin listarea de noi companii la BVB, iar anul 2021 este cel mai bun an din ultimii 22 în ceea ce priveşte numărul de companii nou venite pe piaţă atât cu acţiuni, cât şi cu obligaţiuni”, a declarat Radu Hanga, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.
Acţiunile OMV Petrom (SNP) şi TeraPlast (TRP) vor fi incluse, din 20 septembrie, în indicii FTSE pentru Pieţe Emergente, alăturându-se acţiunilor Banca Transilvania (TLV) şi Nuclearelectrica (SNN). România îşi consolidează, astfel, ponderea in indicii FTSE Russell, având cinci companii prezente în toţi indicii furnizorului global: Banca Transilvania, Nuclearelectrica, OMV Petrom, TeraPlast şi Bittnet (BNET).
Includerea acţiunilor OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, şi TeraPlast, liderul pieţei de ţevi din PVC şi unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa de instalaţii din România, în seria de indici FTSE Global Equity Index Series a fost decisă de furnizorul global de indici în urma revizuirii semestriale, anunţată vineri, 20 august.
OMV Petrom a fost listată la BVB în 3 septembrie 2001 şi este cea mai mare companie românească de la Bursa de Valori Bucureşti, cu o capitalizare de 23,7 miliarde lei (4,8 miliarde euro), la finalul şedinţei bursiere de vineri.
„Apreciem includerea acţiunilor OMV Petrom în indicii FTSE Russell, care demonstrează atractivitatea acţiunilor companiei noastre ca opţiune de investiţie. Aceasta este rezultatul efortului nostru continuu de a îmbunătăţi performanţa operaţională şi financiară şi de a creşte transparenţa companiei noastre. Prin includerea în aceşti indici, ne aşteptăm la o creştere suplimentară a atractivităţii acţiunilor OMV Petrom pentru o bază mai largă şi mai diversificată de investitori”, a afirmat Alina Popa, director financiar, membru al Directoratului OMV Petrom.