Producţia de energie în Uniunea Europeană este repartizată pe diferite surse de energie precum combustibili solizi, gaze naturale, ţiţei, energie nucleară şi energie regenerabilă cum ar fi biomasa, hidro, solară şi eoliană, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
În 2021, sursa care a contribuit cel mai mult la producţia de energie primară a UE a fost energia regenerabilă (41% din totalul producţiei de energie în Uniunea Europeană). Această tendinţă se înregistrează din 2016, când regenerabilele au depăşit pentru prima dată energia nucleară.
A doua sursă este energia nucleară (31%), urmată de combustibilii solizi (18%), gazele naturale (6%), ţiţei (3%) şi altele (0,2%).
Sursa: https://ec.europa.eu
În cazul României, principalele surse de energie în 2021 au fost gazele naturale (32,3%), energia regenerabilă (26,7%), combustibilii solizi (14,5%), ţiţeiul (14,1%) şi energia nucleară (12,5%).
Sursa: https://ec.europa.eu
În 2021, energia regenerabilă a fost sursa exclusivă a producţiei de energie primară în Malta (cu alte cuvinte, ţara nu a produs alt tip de energie). Regenerabilele au reprezentat de asemenea principala sursă în câteva state membre UE, cu ponderi de peste 95% în Letonia (aproape de 100%), Portugalia (98%) şi Cipru (96%).
Combustibilii solizi au reprezentat principala sursă de energie produsă în Polonia (72%), Estonia (56%) şi Cehia (45%), în timp ce gazele naturale au avut cea mai mare pondere în Ţările de Jos (58%) şi Irlanda (42%; principala sa sursă de producere a energiei au fost regenerabilele şi biocombustibilii, cu 49%). Ţiţeiul a avut cea mai importantă pondere în Danemarca (35%; principala sa sursă de producere a energiei au fost regenerabilele şi biocombustibilii, cu 48%).
În ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), energia regenerabilă a reprezentat 100% din producţia de energie primară în Islanda, şi doar 7% în Norvegia (unde cele mai mari ponderi le-au avut gazele naturale (47%) şi petrolul (45%). În 2021, producţia de energie corespundea unu procent de 42% din consumul de energie, ceea ce obligă UE la importuri din ţări terţe.
În 2021, principalul produs energetic importat a fost reprezentat de produsele petroliere (inclusiv ţiţeiul, care este principalul component), care au fost responsabile pentru aproape două treimi din importurile de energie ale blocului comunitar (64%), urmate de gazele naturale (25%) şi combustibilii fosili solizi (6%). AGERPRES