Plafonarea prețurilor la gaze discutată de autoritățile române nu va avea un impact negativ major asupra profitabilității OMV Petrom, a declarat Reinhard Florey, directorul financiar al grupului OMV, principalului acționar al celei mai importante comapnii de petrol și gaze din România.
„Plafonarea discutată în România este relevantă doar pentru prețurile achitate de consumatorii casnici, iar OMV Petrom, în ceea ce privește livrările sale, are un procent relativ redus de livrări către consumatorii casnici, noi livrăm în special către consumatorii industriali și către export, de aceea impactul (plafonării – n.r.) va fi unul relativ redus”, a afirmat Reinhard Florey, citat de Profit.ro.
Acesta s-a referit și la incertitudinile de pe piața politică autohtonă, care îngreunează realizarea unor previziuni pe termen mediu și lung. „România traversează în prezent din nou o criză politică, iar diferitele inițiative din Parlament nu au fost încă implementate, deci va trebui să așteptăm până va exista un impact concret și vizibil. În acest moment, nu considerăm că (măsurile adoptate -n.r.) vor avea un impact negativ major asupra Petrom”, afirmă CFO-ul OMV.
Președintele Iohannis a promulgat pe 29 octombrieproiectul Legii de aprobare a OUG de compensare pe facturi în această iarnă a scumpirilor galopante din ultima perioadă la energie electrică și gaze naturale. Prețul final facturat al gazelor naturale către consumatori casnici, spitale, unități de învățământ, creșe, ONG-uri, furnizori de servicii sociale și unități de cult se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh, din care componenta de preț al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh.