Conform indexului de e-mobilitate, realizat de LEKTRI.CO, unul dintre cei mai importanți jucători în domeniul mobilității electrice din România, parcul auto electric a crescut cu peste 15.300 de vehicule nepoluante în primele 11 luni ale anului. Astfel, în luna noiembrie, România a atins pragul de 40.000 de vehicule electrice, ceea ce reprezintă o creștere de cca. 60% față de rezultatele înregistrate la finele lui 2022.

Potrivit datelor centralizate, doar în luna noiembrie au fost înmatriculate peste 1.300 de vehicule electrice, dintre care 67 LCV. În top 3 al celor mai înmatriculate modele se află Hyundai Kona, cu un număr de 71 de unități, care se plasează pe ultima treaptă a podiumului și surclasează Tesla Model 3. Pe primele două trepte ale podiumului se regăsesc aceleași două modele consacrate, Dacia Spring și Tesla Model Y cu 569, respectiv 144 unități înmatriculate.

De asemenea, segmentul high-end, unde sunt centralizate modele ale mărcilor Audi, BMW, Mercedes-Benz și Porsche, înregistrează 133 noi înmatriculări în luna noiembrie, cea mai populară marcă premium fiind Mercedes-Benz, cu 56 unități înmatriculate.

„2023 a fost un an foarte bun pentru mobilitatea electrică din România, iar acest lucru se poate observa și în cifre. Am încheiat 2022 cu 25.000 de vehicule electrice și anul acesta aproape am reușit să dublăm acest număr. Progresul semnificativ al României la acest capitol subliniază dorința crescută a românilor de a adopta tehnologia verde. Cu peste 1.300 de vehicule electrice înmatriculate doar în noiembrie, vedem o schimbare accelerată către viitorul durabil al transportului”, a declarat Claudiu Suma, CEO LEKTRI.CO.

Clasamentul general al mașinilor electrice din România este condus în continuare de Dacia Spring, cu un total de 16.263 de unități înmatriculate, urmată de Renault ZOE și Tesla Model Y, cu un număr de 2.325, respectiv 2.279 de mașini înregistrate. Potrivit analizei LEKTRI.CO, Renault ZOE ar putea ieși de pe podium în următoare perioadă, din cauza celor două modele, Tesla Model Y și Model 3, care sunt la mai puțin de 100 de unități de locul 2.

Indexul integral LEKTRI.CO poate fi consultat aici.