Societatea Naţională a Gazelor Naturale Romgaz şi Socar Trading, filiala companiei naţionale petroliere a Republicii Azerbaidjan, au semnat pe 3 februarie, la Baku, un nou contract individual pentru livrarea de gaze naturale azere în România.
„Pentru a asigura necesarul de consum cu gaze al ţării noastre, astăzi am participat la ceremonia de semnare a unui nou contract individual pentru livrarea de gaze naturale azere în România, între SNGN Romgaz SA şi Socar Trading, filiala companiei naţionale petroliere a Republicii Azerbaidjan. Contractul prevede posibilitatea livrării unor cantităţi de până la 1 miliard mc până în 31 martie 2024 şi va intra în vigoare la 1 aprilie 2023 prelungind astfel cadrul contractual stabilit prin primul contract individual încheiat de companii la finele anului trecut”, a scris ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, cooperarea dintre România şi Azerbaidjan în domeniul energiei cuprinde mai multe paliere, respectiv gaz, GNL şi energie verde.

Conform unui comunicat al Romgaz, încheierea acestui document juridic reprezintă o continuare şi consolidare a bunelor relaţii de cooperare dintre cele două companii şi a relaţiilor contractuale care au la bază un acord cadru încheiat în luna noiembrie 2022 pe termen nelimitat.
„Semnarea acestui contract demonstrează încă odată excelenta colaborare dintre SNGN Romgaz SA şi compania Socar, colaborare iniţiată încă la începutul anului trecut şi oficializată prin semnarea unui Memorandum de Înţelegere în luna iunie 2022. Părţile îşi propun continuarea relaţiilor de cooperare atât în ceea ce priveşte perfectarea mecanismelor de livrare a gazelor naturale azere pe piaţa din România cât şi în scopul explorării unor noi posibilităţi de colaborare în vederea punerii în practică a unor proiecte reciproc avantajoase în domeniul energetic”, menţionează reprezentanţii Romgaz.

 

Klaus Iohannis: Rămânem puternic interesaţi în accesarea de volume suplimentare de gaz caspic

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România rămâne puternic interesată în accesarea de volume suplimentare de gaz caspic pentru a acoperi consumul naţional aflat în creştere. „De la bun început, România a recunoscut contribuţia importantă pe care Azerbaidjanul şi Coridorul Sudic de Gaze o au în acoperirea nevoilor energetice ale Europei. România a oferit garanţia angajamentului său neîntrerupt de a fi parte a eforturilor menite să dezvolte şi să extindă Coridorul către noi pieţe în Europa Centrală şi de Sud-Est. Rămânem puternic interesaţi în accesarea de volume suplimentare de gaz caspic pentru a acoperi consumul nostru naţional aflat în creştere”, a spus şeful statului la reuniunea ministerială a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze, deschisă împreună cu omologul azer, Ilham Aliyev.
Preşedintele Iohannis a subliniat că, în ultimii ani, România a făcut investiţii substanţiale în dezvoltarea capacităţii de transport a gazului, dar şi în conectivitatea cu ţările vecine. Printre acestea, el a indicat conducta de gaz BRUA şi finalizarea extinderii interconectorilor cu Bulgaria şi Ungaria. „Compania română Transgaz şi-a unit forţele cu operatorii sistemelor de transmisie de gaz din Grecia, Bulgaria şi Ungaria, pentru a dezvolta Coridorul Vertical. Memorandumul de Înţelegere actualizat şi semnat de cele patru companii în decembrie 2022 va permite un flux de gaze bidirecţional între sudul şi centrul Europei, prin România, îmbunătăţind securitatea furnizării în toată regiunea. (…) Începând din ianuarie 2022 şi ca urmare a investiţiilor făcute de operatorul român de furnizare a gazului, conducta de gaz Trans-Balkan poate opera în regim de flux invers. Acest lucru oferă o alternativă pentru lanţul de furnizare a volumelor de gaze din Azerbaidjan, prin Turcia, Bulgaria şi România, dar şi mai departe pentru pieţe în aval. (…) Conducta de gaz care conectează reţeaua românească de gaz cu capitala Chişinău a fost dată în folosinţă în octombrie 2021 şi este acum pe deplin funcţională. Conducta poate transporta suficient gaz pentru a acoperi consumul anual al Republicii Moldova pe malul drept”, a adăugat Iohannis.

Preşedintele Iohannis a afirmat că anul trecut toată lumea a avut de înfruntat provocări energetice fără precedent: deficit de gaz sau lipsa unor surse de gaz la un preţ accesibil, fluctuaţii ale preţului, turbulenţe în piaţă şi că aceste provocări au necesitat politici complexe şi schimbări de reglementări. „Gazul din Azerbaidjan, livrat prin Coridorul Sudic, a venit ca o plasă de siguranţă pentru multe state din regiune. Asigurările date de Azerbaidjan, în mod personal de către preşedintele Aliyev, în ceea ce priveşte disponibilitatea gazului caspic pentru piaţa europeană, au oferit o atât de necesară stabilitate şi predictibilitate într-o perioadă critică pentru pieţe. Încheierea Memorandumului de Înţelegere asupra Parteneriatului Strategic în domeniul energiei, semnat de către Uniunea Europeană şi Azerbaidjan în iulie 2022, deschide calea pentru consacrarea suplimentară a rolului Coridorului Sudic ca element esenţial în strategia de diversificare a UE”, a spus şeful statului.

 

Preşedintele azer: Vom folosi oportunităţile din România pentru a exporta gazul şi pe alte pieţe europene

Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat că prin semnarea unui nou contract între Romgaz şi Socar pentru livrarea de gaze naturale vor fi folosite toate oportunităţile din România pentru a exporta gazul azer şi pe alte pieţe europene.

„Intrăm într-o nouă fază. Luna trecută, în Bucureşti, a fost semnat un acord pentru a livra gazul azer către România. Ne vom adresa şi altor pieţe europene prin intermediul dumneavoastră şi vom folosi toate aceste oportunităţi din România pentru a exporta gazul din Azerbaidjan şi mai departe”, a afirmat preşedintele azer, după întrevederea cu preşedintele Klaus Iohannis.
Preşedintele Azerbaidjanului a amintit că în urmă cu doi a fost pus în funcţiune ultimul segment din Coridorul Sudic de Gaze şi că anul trecut a fost semnat Parteneriatul strategic cu UE în ceea ce priveşte gazele naturale. „Vom mări volumele de export, aceasta este prioritatea noastră”, a mai declarat preşedintele azer.
El a subliniat importanţa energiei verzi şi a reiterat că porturile Baku şi Constanţa sunt importante. „Să îmbunătăţim cooperarea între aceste două locaţii”, a spus el. AGERPRES