Asociaţia Română a Combustibililor Alternativi (ARCA) s-a constituit pe 17 martie, la iniţiativa mai multor organizaţii, pentru a răspunde unei necesităţi stringente de a umple vidul legislativ şi de a dezvolta noi standarde naţionale şi continentale în această perioadă de tranziţie către energia verde.
Potrivit iniţiatorilor, noua organizaţie reprezintă interesele şi necesităţile producătorilor, furnizorilor, distribuitorilor, utilizatorilor şi transportatorilor de combustibili alternativi.
Combustibilii alternativi pentru care participanţii şi-au asumat eforturi comune pentru standarde aplicate inter-industrii, necesare unei foi de parcurs cu rezultatul reducerii totale a emisiilor de carbon, sunt gazul natural comprimat (GNC), gazul natural lichefiat (GNL) şi hidrogenul.
În acest sens, ARCA şi-a asumat misiunea de a gestiona tranziţia către aceste obiective prin dezvoltarea şi promovarea infrastructurii tehnico-legale, în colaborare cu instituţiile publice abilitate, de exploatare coerentă a combustibililor alternativi precum GNL, GNC, carburanţi biologici şi sintetici, etapă critică în evoluţia spre exploatarea hidrogenului.
„Considerăm necesară înfiinţarea unei asociaţii care să asigure/asiste tranziţia către acest viitor, prin concentrarea eforturilor sale în domeniul combustibililor alternativi şi adoptarea acestora în limitele tolerabilităţii financiare, fără a pune presiune pe fluxurile financiare din industrii deja afectate de evenimente în plină desfăşurare la nivel global”, a susţinut Paul Badea, preşedintele Asociaţiei Române pentru Mobilitate Sustenabilă (ARMS).
La rândul său, Alexandru Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), a precizat că gazul rămâne o soluţie mult mai puţin poluantă, care trebuie exploatată în tranziţia către soluţii non poluante sau cu influenţă NET 0 asupra mediului înconjurător.
„Soluţia de tranziţie este evidentă, a fost evidentă foarte mult timp, dar este blocată de un cadru legal stufos care blochează inovaţia. Noi am pionierat utilizarea gazelor naturale în transporturi comerciale, în primul rând constrânşi de costurile operaţionale ridicate de variaţii în preţul barilului de petrol. Gazul a fost o soluţie la îndemână şi gazul rămâne o soluţie mult mai puţin poluantă, pe care astăzi trebuie să o exploatăm în tranziţia noastră certă către soluţii non poluante sau cu influenţă NET 0 asupra mediului înconjurător”, a explicat Alexandru Ştefănescu.
Europarlamentarul Cristian Buşoi, preşedinte al Comisiei Pentru Industrie, Energie şi Cercetare, consideră că decarbonizarea transporturilor reprezintă o provocare foarte importantă, la fel de dificilă ca decarbonizarea energiei, în condiţiile în care transportul reprezintă un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră ale Uniunii Europene, iar transportul rutier reprezintă peste 70% din această pondere.
„Decarbonizarea stă la baza pactului ecologic european, decarbonizarea transporturilor reprezintă o provocare foarte importantă, la fel de dificilă ca şi decarbonizarea energiei în condiţiile în care transportul reprezintă un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră ale Uniunii Europene, iar transportul rutier reprezintă peste 70% din această pondere. Cred că trebuie să folosim soluţii realiste, soluţii rentabile şi uşor de implementat care să ne ajute să scădem emisiile de CO2. Avem mai multe soluţii la îndemână şi trebuie să folosim toate oportunităţile de finanţare, de politici publice şi de insentive pentru a promova utilizarea de combustibili alternativi care asigură o produceră mai mică a emisiilor de carbon. În mod clar nu vom putea face trecerea către maşini electrice imediat, brusc, va trebui ca o bună perioadă de timp să folosim maşinile pe care le avem deja la dispoziţie sau în mod clar o bună parte din maşinile care încă se vor produce în Uniunea Europeana vor fi cu combustie internă”, a precizat Cristian Buşoi.
Asociaţia Română a Combustibililor Alternativi a fost constituită la iniţiativa Asociaţia Română pentru Mobilitate Sustenabilă, Linde Gas, Messer, InterGas România şi Avangarde Safety şi a reprezentanţilor oamenilor de afaceri: Sicoe Mihai, Anton Cristian şi Vlad Stoicescu. AGERPRES