Ministerul Energiei va veni cu propuneri pentru eventuale ajustări ale Ordonanţei 27/2022, care instituie schema pentru plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, în urma unei analize tehnice, a afirmat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern de pe 31 ianuarie.
Potrivit acestuia, cel mai important mesaj pentru toţi românii este că „vor plăti cel mult cât au plătit până acum”. „Noi încercăm să scădem şi mai tare facturile. Ar putea să plătească doar mai puţin, mai mult nu vor plăti. Plafoanele maxime rămân la fel”, a susţinut el.

Burduja a precizat că preţurile la energie electrică şi gaze naturale au scăzut, „dacă ne raportăm la aceeaşi perioada a anului sau la vârful crizei energetice, dar este o poză în timp şi o evoluţie dinamică”.
„După cum ştiţi, un furnizor nu cumpără toată cantitatea de energie electrică sau de gaze naturale pe care are nevoie să o furnizeze populaţiei sau agenţilor comerciali de pe bursă, de pe piaţa zilei următoare. Are contracte care se încheie de şase luni, de un an de zile – şi se face o medie a preţurilor. Mai mult decât atât, şi pe schema actuală, la gaze naturale, ştiţi foarte bine, avem un plafon de 0,31 lei kilowatt-oră, dar sunt furnizori care facturează sub plafon – şi orice român se poate uita pe factură acasă, cum am făcut şi eu. Am văzut că, de exemplu, sunt facturat undeva la 0,24 – 0,26 lei kilowatt-oră, deci se poate merge sub acest plafon. Sigur, acum desfăşurăm o analiză tehnică şi o să venim cu propuneri pentru eventuale ajustări ale Ordonanţei 27”, a spus Burduja.
El a subliniat că, în acest moment, schema de compensare-plafonare este valabilă până în martie 2025.
„Ea (schema de compensare-plafonare – n. r.) setează nişte plafoane maxime, cum v-am dat exemplu la gaz, 0,31 lei kilowatt-oră. Asta nu înseamnă că un furnizor trebuie să factureze la plafonul maxim. Preţurile în piaţa liberă au scăzut. Sunt furnizori care, fiind totuşi într-o piaţă competitivă, în care se bat pentru a atrage clienţi, au mers sub acest plafon. Acum ne uităm dacă există vreo modalitate în care să putem să determinăm scăderi şi mai mari ale preţurilor. Ca obiectiv de politică publică este ca facturile românilor să rămână la fel sau să scadă. Noi ne-am dori să le scădem dar, în acelaşi timp, când intervii asupra unei scheme, te poţi expune unor situaţii dinamice în piaţa internaţională şi pe energie electrică şi pe gaze. Suntem cu două războaie, suntem cu evoluţii greu de prezis de către oricine. Şi, atunci, decât să modificăm de foarte multe ori această schemă, noi am preferat o stabilitate”, a explicat şeful de la Energie. AGERPRES