Finanţarea verde este un proiect important pentru diversificarea bazei investiţionale, iar cadrul de emitere de obligaţiuni verzi a intrat în ultima fază, cea a evaluării externe şi avem deja un draft al acestui cadru, a declarat Ştefan Nanu, director general Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie Publică din Ministerul Finanţelor.
„Avem două proiecte importante pentru noi pentru diversificarea bazei investiţionale. Cel mai important este acesta al finanţării verzi. Lucrăm la cadrul de emitere de obligaţiuni verzi. Deja intrăm în ultima fază, aceea a evaluării externe. Am angajat o entitate care va face evaluarea cadrului, avem deja un draft al acestui cadru. A fost o muncă destul de, să zic aşa, consumatoare de timp. Sunt 12 ministere de linie implicate cu care am discutat pentru a identifica cheltuielile verzi care sunt susţinute din bugetul general consolidat. Nu e uşor, pentru că aceste cheltuieli verzi sunt ţinta atât a fondurilor europene, cât şi a altor finanţatori care ne acordă costuri mai mici decât cele pe care le obţinem noi din piaţă. Normal, ordinea firească este fondurile europene, apoi instituţiile financiare internaţionale care vin cu costuri foarte mici şi apoi titlurile noastre. Dar cu aceste emisiuni de obligaţiuni verzi vom atinge segmente de investitori care momentan nu sunt expuse pe stat şi vom avea acces la portofolii mult mai mari, chiar şi ale acelor investitori care sunt expuşi pe stat, dar care îşi măresc ponderea portofoliilor verzi aflate în administrare”, a explicat Nanu la Banking Forum.
El a adăugat că Ministerul Finanţelor mai are şi iniţiativa diversificării pe piaţa japoneză, unde va ieşi cu o emisiune de obligaţiuni, în tranşe, iar una dintre tranşe ar putea fi verde. „Şi acolo e un proiect interesant. Vedem din ce în ce o dinamică foarte bună a lucrurilor, investitorii japonezi sunt interesaţi. Acea emisiune de obligaţiuni pe care o planificăm, ea va fi în tranşe şi probabil una dintre tranşe va fi verde, ca să atragem, să creăm un momentum şi din perspectiva asta”, a spus directorul în MF.
Acesta a precizat că obligaţiunile Samurai vor fi lansate după ce va exista cadrul de obligaţiuni verzi, ambiţia fiind ca acesta să fie gata în 2023. „Samurai vine după ce vine cadrul de obligaţiuni verzi. Cadrul de obligaţiuni verzi în ambiţia noastră e să-l avem anul acesta, astfel încât la anul să putem să avem… Noi targetăm obligaţiuni vezi pe toate pieţele: şi euroobligaţiuni, şi obligaţiuni în lei pe piaţa internă, inclusiv alte obligaţiuni gen Samurai, care sunt marginale din punct de vedere al finanţării statului. De exemplu, pe piaţa internă avem un feedback foarte, foarte pozitiv de la investitorii nerezidenţi în special, pentru că din păcate mandatele aflate în administrare la administratorii de fonduri români nu au o componentă ESG puternică. Poate suntem undeva la început, dar cele externe sunt preponderent ESG, mai ales când vine vorba de monedă locală. Deci cu siguranţă dacă am ieşi, să zic, cu o emisiune în lei pe 10 ani verde, probabil că investitorii nerezidenţi nu ar lăsa loc celor locali când vom face licitaţie, mai ales că investitorii nerezidenţi au şi o abordare foarte agresivă în licitaţie. Când vor să ia vină, vin la un preţ foarte, să zic, de nerefuzat. Deci sunt atuuri din perspectiva finanţării. Ceea ce e important pentru noi e să consolidăm ce am făcut până acum şi să ne ţinem de aceste proiecte, să le livrăm, pentru că sunt aşteptate de piaţă”, a punctat Ştefan Nanu. AGERPRES